Deşi este o decizie extrem de dificilă atunci când vine vorba de rude sau apropiaţi, acceptul pentru donareade organe presupune şansa la o nouă viaţăa cel puţin unui alt om. Medicii, însă, încurajează gestul altruist şi spun că tot mai multe persoane ar trebui să procedezeîn consecinţă.

„Există o procedură standard şi câteva etape clare în situaţia pre-levării de organe. În prima etapă, se identifică pacientul aflat în moarte cerebrală. Urmează declararea morţii acestuia, anunţarea echipei de medici de un potenţial proces de prelevare. Din acest moment, acor-dul familiei este decisiv. Dacă familia îşi dă acordul, pacientul aflat în moarte cerebrală este declarat donator, iar echipa de medici anes-tezişti, cei de la terapie intensivă şi neurologii încep etapa de suport mecanic pentru a se susţine în stare funcţională celelalte organe. Echipa care face prelevarea asigură în continuare susţinerea mecanică a pacientului pentru ca recoltarea să reuşească.

Timpul este cheia în tot acest proces. Cu cât organele sunt prelevate mai devreme, cu atât pacientul care le primeşte are şanse mai mari de supravieţuire, iar organele în sine nu îşi pierd funcţionalitatea.

Rolul nostru este să ne asigurăm că familia pacientului aflat în moarte cerebrală înţelege că se pot salva vieţi şi oameni care sunt pe marginea prăpastiei. Organe ca inima sunt funcţionale trei ore după prelevare, ficatul, patru-şase ore, iar rinichiul, 12 ore. Sunt practic oameni şi vieţile lor care nu mai au timp şi care depind de aceste decizii”, susţine dr. Marius Prăzaru, coordonatorul programului de prelevare de organe din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa.

În prezent, în ceea ce priveşte transplantul de organe, în România se face de la donator viu sau de la donator în moarte cerebrală. Donarea de la donatorul cadavru aflat în moarte cerebrală se face în baza unui acord informat al familiei donatorului.