08 Aprilie 2016
2369 accesări
0 comentarii

La începutul anului, echipa Centrului Naţional de Luptă Anti-SIDA şi Fundaţia Baylor au făcut bilanţuri şi analize ale datelor culese pe parcursul anului precedent, cu privire la cazurile noi de infecţie cu HIV.

„Comparând aceste date, se poate observa că 51,6% dintre cazurile noi de HIV declarate la Constanţa şi 90% dintre cele declarate la Tulcea au fost testate, iniţial, în cabinetele Baylor.Statisticile oficiale naţionale spun că, în 2015, au fost înregistrate, în Constanţa, 31 de cazuri noi de infecţie cu HIV, iar Baylor a raportat 16 dintre acestea. De asemenea, din cele 10 cazuri noi înregistrate anul trecut la Tulcea, 9 au fost raportate de centrul de testare Baylor.Aproximativ 78% dintre persoanele care şi-au verificat starea de sănătate, în cabinetele Baylor, au reuşit, prin autoevaluare, să identifice în istoricul personal situaţii de expunere cu risc mediu sau mare”, anunţă specialiştii Fundaţiei Baylor, Constanţa.

Statisticile naţionale, dar şi cele ale Fundaţiei Baylor evidenţiază că, principala cale de transmitere declarată este contactul sexual neprotejat, cu pondere mai mare în rândul persoanelor heterosexuale.

În anul 2015, în judeţele Constanţa şi Tulcea, au fost înregistrate două cazuri noi de infecţie cu HIV la copii - câte unul în fiecare judeţ.

Fundaţia Baylor Marea Neagră realizează testări gratuite, pentru depistarea infecţiei cu HIV, încă din 2007, iar din 2010 şi pentru hepatite virale de tip B şi C.

Taguri articol: stiri medicale boli şi afecţiuni hiv sida

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii