05 Ianuarie 2016
1013 accesări
0 comentarii

Vremea rece de afară favorizează apariţia poleiului şi, odată cu ea, creşterea riscului de accidentări. Astfel, o simplă plimbare în aer liber se poate transforma într-o adevărată provocare, în care atenţia sporită joacă rolul principal în evitarea alunecării, căderii sau chiar rănirii pe gheaţă. Fiecare dintre noi ar trebui să ştie care sunt principalele riscuri la care se expune pe timpul iernii, cum să le prevină şi cum se poate recupera dacă s-a confruntat cu un incident neplăcut.

Frigul afectează musculatura corpului

Prima reacţie a organismului la frig este tremuratul. Aceasta pentru că muşchii corpului îndeplinesc, pe lângă funcţia de mişcare, şi pe cea de a menţinere a temperaturii corpului la valori constante prin propria activitate.

„Atunci când organismul nostru trece de la o temperatură ridicată, la o temperatură scăzută, şi persistă într-un mediu sub zero grade, acesta se va apăra, producând două reacţii: contracturi musculare repetate, determinând apariţia tremuratului, sau o contracţie musculară permanentă, determinând apariţia stării de hipertonie, respectiv permanenta încordare, ce se traduce prin dureri de o intensitate foarte mare la nivelul muşchilor”, declară Bogdan Goga, fizioterapeut.

Specialistul recomandă evitarea acestor situaţii, iar dacă totuşi ne confruntăm cu ele, să apelăm la metodele de recuperare medicală care au ca scop scăderea tonusului acelor muşchi: stretching activ global, terapie manuală, masaj, termoterapie, electroterapie, laserterapie, ultrasunet, dar şi kinesiotaping.

Căzăturile pe gheaţă pot provoca fracturi grave

Potrivit specialistului în fizioterapie, umărul şi şoldul sunt cele mai expuse zone ale corpului atunci când cădem pe gheaţă. În astfel de cazuri, este recomandat să apelaţi la serviciul de urgenţă, chiar dacă pe moment nu prezentaţi dureri sau simptome puternice. Poate fi vorba despre o leziune latentă, ca cea a coccisului, care are loc atunci când cădem cu şezutul pe gheaţă.

O căzătură pe gheaţă poate provoca adesea fracturi la nivelul membrelor, „fiind nevoie de imobilizarea acestora şi, ulterior, de recuperare medicală”, avertizează Bogdan Goga.

Datul zăpezii poate duce la apariţia herniei de disc

Datul zăpezii este o activitate care presupune, de obicei, mişcări bruşte. Dacă muşchii nu sunt pregătiţi din punct de vedere termic pentru astfel de mişcări, atunci poate apărea spasmul muscular. Este recomandat ca, înainte de a ieşi din casă pentru a da zăpada la o parte, să faceţi câteva mişcări uşoare de încălzire a musculaturii mâinilor şi spatelui.

De asemenea, acest tip de activitate poate creşte riscul apariţiei herniei de disc. „Din punct de vedere biomecanic, datul zăpezii produce la nivelul coloanei vertebrale lombare exact mişcarea ce determină, în timp, apariţia unei hernii de disc. Este vorba despre flexia de rotaţie şi extensia de rotaţie, care generează torsiune la nivelul discului intervertebral”, precizează fizioterapeutul.

Acesta ne asigură că, indiferent de tipul accidentării, există o combinaţie personalizată de terapii care va asigura recuperarea oricărui pacient.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea Alexandra Zamfir