Părul este, fără doar și poate, parte din imaginea voastră. Din păcate, el poate fi afectat de poluare, de trecerea timpului, dar mai ales de felul în care îl îngrijiţi. Tocmai de aceea, pentru a-i reda vitalitatea și strălucirea, puteţi încerca şi un alt fel de tratament, care nu doar că îl va revitaliza, dar îl va şi îndesi şi îi va stopa căderea.
Unul dintre tratamentele folosite, la ora actuală, pentru tratarea podoabei capilare este terapia cu laser, utilizată cu mare succes în întreaga lume. Mai mult decât atât, rezultatele maxime vor fi obţinute în patru luni de la iniţierea procedurii, susţin specialiştii. Aşadar, tratamentele laser sunt cea mai bună soluţie dacă vă doriţi un păr care să crească şi să devină din ce în ce mai sănătos şi frumos. „Terapia laser destinată problemei căderii părului este o opţiune perfectă atât pentru femeile, cât şi pentru bărbaţii care preferă un tratament nechirurgical care să stopeze pierderea podoabei capilare. Acest tip de tratament este chiar ideal pentru doamnele care încep să observe subţierea părului, rărirea sa, precum şi pentru domnii care se confruntă cu alopecie androgenică.
Atunci când vă confruntaţi cu pierderea părului, din diverse motive şi alegeţi terapia laser, trebuie să ştiţi că veţi vedea rezultatele aşteptate în următoarele patru luni post tratament. Veţi observa reumplerea scalpului cu fire noi de păr şi reîntinerirea scalpului şi a foliculilor de păr, totul datorită stimulării circulaţiei sanguine. Lumina laserului crește cantitatea de adenozin trifosfat (ATP), combustibilul celulelor vii din folicul. Acest proces crește activitatea celulară și favorizează creșterea părului.
În contact cu scalpul, lumina laser ajută la creșterea fluxului sanguin, facilitând livrarea de oxigen și nutrienți către foliculii de păr, ceea ce promovează creșterea părului. Lungimea și diametrul firului cresc, rezultând un păr mai gros și un volum general mai bun al părului”, a explicat Cerasela Brumă, specialist în înfrumuseţare.
Principalele beneficii ale tratamentului sunt: rezultate vizibile, comparativ mai bune de la o lună la alta, procedura este non-invazivă, nu provoacă durere, oferă un plus de volum părului, ajută la accelerarea creşterii firelor, îmbunătăţeşte sănătatea scalpului, circulația sanguină de la nivelul scalpului este îmbunătăţită, facilitând aportul de nutrienți către foliculii de păr. Totodată, lumina laserului acționează în profunzimea foliculilor slăbiți, ajutându-i să intre în procesul de regenerare, astfel luând naştere mai multe fire de păr şi repară structura firelor de păr, crescându-le vitalitatea, prin absorbția de oxigen și eliminarea toxinelor.
De asemenea, tratamentul cu laser după o operație de transplant de păr promovează o vindecare mai rapidă a rănilor prin limitarea inflamației.