Adenomul de prostată este o problemă des întâlnită la bărbaţi. Acesta reprezintă, de fapt, cea mai frecventă tumoră benignă şi se dezvoltă din glandele zonei de tranziţie.

Prostata este un organ grandular şi fibromuscular, format din mai mulţi lobi, care înconjoară uretra prostatică. La periferie, este prezentă capsula prostatică, formată din ţesut fibros. Acest organ are un aspect de castană, cu diametrul de 4/2/3 centimetri şi greutatea de 25 grame.

Din punct de vedere clinic, adenomul de prostată poate evolua în trei etape: faza de prostatism, faza de retenţie incompletă, fără distensie vezicală, şi faza de retenţie incompletă, cu distensie vezicală.

Potrivit dr. Viorel Tode, hiperplazia benignă a prostatei este cea mai frecventă tumoare a bărbatului, întâlnită după vârsta de 50 de ani. Specialistul a precizat că prevalența bolii crește de la 8%, la bărbații cu vârste cuprinse între 31 și 40 de ani, cu până la 50%, la cei cu vârste cuprinse între 51 și 60 de ani, și la mai mult de 80% la cei de peste 80 de ani.

„Cauzele apariției adenomului de prostată nu sunt bine cunoscute, dar se cunoaște rolul important jucat de hormonii testiculari. La bărbații cu funcție testiculară normală, prostata își schimbă aspectul și crește în volum începând cu vârsta de peste 40 de ani, comprimând uretra și îngreunând golirea vezicii urinare în timpul micțiunii. Apoi, musculatura vezicii se contractă puternic și prelungit, pentru a învinge obstacolele, îngroșându-se, situație numită «vezica de luptă». În această perioadă, pacientul resimte dificultatea la urinare, disuria şi scăderea presiunii jetului urinar. Pe măsură ce obstrucţia se agravează, vezica nu se mai poate goli complet în timpul micţiunii, iar bărbatul resimte senzaţia de micţiune incompletă. Din cauza rezidiului urinar, vezica se umple mai repede şi pacientul trebuie să micţioneze mai des, situaţie numită polakiurie”, a declarat dr. Viorel Tode.

Prezenţa la medic, o dată la şase luni

Acesta a precizat că, dacă îngustarea devine foarte gravă, urina rămasă în vezică depăşeşte capacitatea acesteia şi se scurge permanent, situaţie denumită incontinenţă de urină prin prea plin. Dacă boala nu este tratată, se poate ajunge la retenţia completă de urină. Dintre complicaţiile adenomului de prostată amintim doar câteva: tulburările micţionale, retenţia de urină, infectarea tractului urinar, calculii sau pietrele în vezica urinară, insuficienţa renală cronică.

De asemenea, pacienţii cu adenom de prostată aflaţi în tratament trebuie să se prezinte la medic o dată la şase luni pentru reevaluarea simptomelor. Totodată, tuşeul rectal trebuie efectuat anual, deoarece în structura tumorilor benigne de prostată pot apărea zone transformate malign, canceros. Practic, adenomul de prostată debutează cu urinarea dificilă (bolnavul aşteaptă un timp până când începe să urineze). După aceea, urmează disuria (dificultatea în micţionare), screamătul, presiunea jetului urinar scăzută şi micţiunea prelungită. La acestea se adaugă jetul urinar slab sau intermitent, senzaţia de golire incompletă a vezicii, incontinenţa urinară prin prea plin, urinările frecvente în timpul zilei şi a nopţii, durerea sau jena la urinat, urină tulbure cu sânge sau puroi şi retenţia de urină.