08 Decembrie 2017
7394 accesări
0 comentarii

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) este asaltat în fiecare săptămână de zeci de copii, care sunt ulterior internaţi pe secţia de Pediatrie. Având în vedere vremea de afară, majoritatea ajung la medic cu afecţiuni respiratorii, care debutează iniţial ca nişte viroze, dar care necesită aspiraţie de secreţii, administrare de oxigen sau tratament simptomatic şi patogenic. În unele situaţii, se recurge chiar la aerosoli, cortizon etc.

Toţi aceşti micuţi trebuie supravegheaţi permanent de către cadrele medicale, mai ales că virozele se pot suprainfecta cu microbi şi atunci necesită tratament cu antibiotice, susţine şeful secţiei Pediatrie, conf. univ. dr. Cristina Mihai.

„Pentru ca boala să fie tratată eficient, părinţii sunt sfătuiţi să se prezinte la medicul de familie încă de la primele semne, să urmeze sfaturile şi tratamentul dat de către acesta şi să revină apoi la control. Dacă tratamentul nu dă randament şi starea copilului este tot mai proastă, atunci părinţii sunt sfătuiţi să vină la Urgenţă. Tratamentul durează de la câteva ore, la câteva zile. Dacă pentru o laringită simplă copilul îşi revine foarte repede după administrarea de dexametazonă şi aerosoli şi poate părăsi spitalul în câteva ore, există afecţiuni care necesită mai multe zile de internare”, susţine medicul.

Dr. Mihai a mai spus că cel mai mult timp îl petrec în spital sugarii cu vârsta mai mică de şase luni. De asemenea, trei sferturi din pacienţii internaţi în această perioadă şi diagnosticaţi cu afecţiuni respiratorii au sub trei ani.

Cum poate fi prevenită îmbolnăvirea

Pentru a preveni apariţia acestor afecţiuni de sezon, cadrele medicale recomandă spălarea cât mai deasă a mâinilor.

„Este imperios necesar să ne spălăm pe mâini ori de câte ori este nevoie, iar copiii trebuie învăţaţi să se spele corect. Ca urmare, au pus mâna pe păr, trebuie să se spele pe mâini. Au pus mâna pe clanţă, trebuie să se spele pe mâini. Apa şi săpunul sunt principalii inamici ai bacteriilor. Cu cât ne spălăm mai des pe mâini, cu atât prevenim îmbolnăvirile. Gelurile antibacteriene pot fi folosite temporar, de necesitate, dar apoi trebuie să ne spălăm pe mâini”, a explicat dr. Mihai.

O altă cale de transmitere a bolii este prin strănut sau tuşit. Aşadar, strănutul în palmă duce la răspândirea rapidă a microbilor.

„După ce aţi dus palma la gură în timpul strănutului, microbii rămân pe mână, cu care veţi deschide apoi o uşă sau o veţi întinde unei alte persoane spre a face cunoştinţă. Pentru a evita răspândirea microbilor, cel mai corect mod de a strănuta este aducând cotul braţului îndoit la gură. Astfel, microbii rămân într-o zonă din care nu mai sunt împrăştiaţi atât de uşor”, a mai spus specialistul.

Medicamente administrate corect

Medicii atrag atenţia asupra faptului că medicamentele trebuie administrate corect, iar respectarea dozelor este elementară. Aceştia susţin că, de-a lungul timpului, au fost şi copii intoxicaţi cu medicamente, fie din neglijenţa părinţilor care au supradozat medicaţia, fie tot din neglijenţa părinţilor, care nu au supravegheat copilul şi acesta a avut acces la medicamente. Apoi, antitermicele supradozate pot fi chiar mortale.

„Dacă se supradozează şi se ajunge la doza toxică de Paracetamol, atunci avem un protocol conform căruia se administrează terapie antidot, pentru că pacientul poate să dezvolte insuficienţă hepatică şi să decedeze, dacă doza este foarte mare”, a subliniat dr. Mihai.

În plus, specialiştii recomandă părinţilor să fie atenţi la ce medicamente le administrează celor mici, să fie cel mai indicat şi nu altul. De asemenea, este absolut necesar ca acesta să fie în termen de valabilitate, să se administreze corect, pentru că, de foarte multe ori, pastilele sunt administrate eronat.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU