15 Iulie 2016
1538 accesări
0 comentarii

În zilele de 16 şi 17 iulie, Organizaţia „Salvaţi Copiii” va ajunge în judeţul Constanţa, pentru a oferi consultaţii prenatale complete gravidelor din comunităţile defavorizate şi pentru a informa tinerele mame cu privire la controlul sarcinii, pregătirea pentru travaliu, alăptarea şi nutriţia copiilor.
Astfel, peste 500 de femei vor beneficia de servicii gratuite oferite de o echipă de medici voluntari. Acestea vor fi informate cu privire la naşterea şi îngrijirea nou-născuţilor, vor primi consultaţii şi consiliere prenatală, ecografii morfologice de sarcină şi evaluări ale bunăstării fetale.
Caravana „Salvaţi Copiii” este dotată cu echipamente medicale avansate, printre care se numără un ecograf şi un cardiograf, şi va ajunge sâmbătă, 16 iulie, în oraşul Băneasa, din judeţul Constanţa, iar duminică, 17 iulie, se va opri în comuna Ostrov, judeţul Constanţa.
„Caravana a ajuns deja la al treilea an şi sperăm să ajutăm în continuare cât mai multe viitoare mame să îşi îngrijească mai bine copiii. Contribuţia «Salvaţi Copiii» în aceste comunităţi este extrem de importantă, mai ales în condiţiile în care aproape jumătate dintre gravide nu fac nicio ecografie pe parcursul sarcinii. În plus, pentru multe dintre ele, această caravană reprezintă primul consult de când sunt însărcinate”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv „Salvaţi Copiii” România.
Viitoarele mame vor primi sfaturi şi îngrijire medicală de la o echipă dedicată de medici voluntari din Bucureşti, formată din dr. Ilinca Gussi, obstetrician, dr. Adina Diaconescu, obstetrician, dr. Marilena Băluţă, obstetrician, Marilena Tăcutu, asistentă, şi Adina Păun, moaşă.

v v v
Conform cercetărilor efectuate de Organizaţia „Salvaţi Copiii” în comunităţile defavorizate, 47% dintre femeile gravide nu au făcut nicio ecografie pe parcursul sarcinii, 42% nu au făcut analizele recomandate, 37% nu au fost la niciun control ginecologic, iar 12% nu au fost controlate de medicul de familie în sarcină.
România se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană privind mortalitatea infantilă, cu o rată de 8 la 1.000 de nou-născuţi vii, în 2015, dublu faţă de media europeană. Multe dintre aceste decese ar putea fi prevenite prin dezvoltarea de programe de suport pentru mame şi copii, prin facilitarea accesului acestora la servicii medicale de proximitate şi prin echiparea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante.
Rata mortalităţii infantile a fost de 10% în mediul rural şi de 6% în mediul urban. Această inegalitate de şanse are printre cauze, aşa cum arată cercetările desfăşurate de Organizaţia „Salvaţi Copiii”, accesul mai redus la servicii medicale, distanţa mare până la localităţile unde astfel de servicii pot fi accesate, nivelul scăzut de educaţie al mamei şi veniturile reduse ale gospodăriei.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii