fonddrcristinamarianmihai1-1375892601

fonddrcristinamarianmihai1-1375892601
30 August 2013
1805 accesări
30 comentarii

Alăptarea la sân a bebeluşului este pe lângă cea mai sănătoasă modalitate de alimentaţie pentru copil, cea mai bună cale de consolidare a legăturilor afective între mamă şi copil.
De aceea, medicii susţin acest pas şi totodată le susţin pe mămici să nu ezite în a-l urma. Săptămâna aceasta este dedicată alăptării la sân, fapt pentru care şi specialiştii constănţeni sunt aproape de mămici şi copiii lor, cu sfaturi practice şi utile. Calea de alimentaţie ideală Alimentaţia naturală reprezintă alimentaţia exclusiv cu lapte de mamă în primele 4 luni de viaţă. Pe de o parte pentru că asigură raţia echilibrată de principii nutritive necesare unei creşteri somatice şi cerebrale corecte pentru copil, iar pe de alta pentru că mama simte întregul proces care o ajută să se apropie de propriul copil. „Alimentaţia naturală reprezintă alimentaţia ideală, laptele uman fiind alimentul cu multiple calităţi majore: asigură o compoziţie adaptată po-sibilităţilor de digestie ale copilului şi necesităţilor sale nutriţionale, asigură protecţia antiinfecţioasă şi antialergică, consolidează legăturile afective între mamă şi copil şi are implicaţii economice importante. Reflexul de ejecţie al laptelui este un reflex psihosomatic de care depinde de fapt actul alăptării. Reflexul de ejecţie poate fi inhibat de tensiunea emoţională, anxietate, stres, reprezentând cea mai importantă cauză de insuficienţă a lactaţiei, sau stimulat de un comportament al mamei dominat de încredere. Existenţa reflexului de ejecţie este semn de lactaţie bună. Când reflexul funcţionează bine, în timpul suptului, laptele curge spontan şi din sânul opus”, explică dr. Cristina Mihai, medic primar diabet-nutriţie pediatrică, din cadrul Clinicii Medicover Constanţa. Tehnica alimentaţiei la sân Alăptarea la sân prevede pregătirea copilului şi a mamei în vederea îndeplinirii anumitor condiţii: - sugarul trebuie să fie treaz şi să fie lăsat să plângă câteva minute înainte de a-l pune la sân; un sugar somnoros nu suge bine - mama îşi va spăla mâinile şi sânul cu apă caldă, va îmbrăca un halat curat sau un capot special pentru alăptare, îşi va lega părul şi eventual îşi va pune o mască de tifon în caz că prezintă o infecţie a căilor aeriene superioare - poziţia pentru alăptat trebuie să fie comodă. În funcţie de preferinţa mamei, se va adopta, fie poziţia de decubit la-teral, fie poziţia şezândă - se atinge obrazul sugarului cu mamelonul; el va întoarce capul spre sân şi va începe să sugă prin de-clanşarea reflexului punctelor cardinale (rooting reflex) şi a reflexului de sugere. Toată areola mamară trebuie introdusă în gură, iar sânul va fi susţinut pentru ca să nu se aplice pe nasul copilului şi să-i împiedice respiraţia - durata suptului va fi în medie 15-20 min. prezentând diferenţe individuale - în general, la o bună secreţie lactată, copilul va suge un singur sân la o masă pe care îl evacuează complet. Dacă cantitatea nu a fost suficientă, se poate continua cu celălalt sân urmând ca la prânzul următor să se înceapă cu acesta pentru golirea sa completă şi stimularea astfel a secreţiei lactate - după alăptare, sugarul va fi ţinut în poziţie verticală pentru a favoriza eructaţia - de asemenea, mama îşi va spăla sânii cu apă pentru îndepărtarea resturilor de lapte.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

30 comentarii

16 octombrie
Wkdezx
Vqxzzw buycer

cleocin 150mg brand - buy generic cleocin for sale indomethacin 50mg brand

14 octombrie
Qwgcts
Ewkhcl pqyzoq

purchase augmentin pill - amoxiclav usa cheap levothyroxine tablets

9 octombrie
Kutorg
Unolch renuci

order betamethasone 20 gm generic - monobenzone buy online benoquin online buy

9 octombrie
Eghwtm
Bqvhxn nivraj

purchase flagyl - cenforce medication order cenforce pill

4 octombrie
Tejbsi
Guusmo ofcnfs

cost permethrin - buy generic tretinoin over the counter how to get tretinoin without a prescription

3 octombrie
Zqnjwp
Onwmza ctafcm

cost prednisone 40mg - omnacortil 5mg price zovirax for sale online

28 septembrie
Mwiytf
Tnabuv tfvdsf

buy accutane 20mg for sale - purchase absorica generic deltasone 10mg

27 septembrie
Jdmxvc
Rgmvmv uxfuhi

buy cefdinir 300 mg for sale - buy cleocin cheap

23 septembrie
Dskuqd
Faazpb zhjjld

where to buy artane without a prescription - where can i buy trihexyphenidyl order voltaren gel online cheap

21 septembrie
Wnkhfz
Myjkjs fowqpp

periactin price - cyproheptadine pill zanaflex us

123
Articol publicat de Andreea Năstase