08 Martie 2017
7903 accesări
34 comentarii

Alergia este un răspuns anormal al organismului la substanţe din exterior, denumiţi alergeni. Aceasta reprezintă o predispoziţie a anumitor persoane de a reacţiona exagerat la aceste substanţe din mediu, care induc o reacţie de hipersensibilitate.

Termenul de alergie porneşte de la cuvântul grecesc „allos”, care înseamnă o deviere de la starea normală a organismului. În prezent, boala alergică este una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate cu care se confruntă omul modern, cel mai des întâlnite alergii fiind cele determinate de alergenii respiratori, cum sunt polenul de arbori şi plante, epitelii animale, mucegaiuri sau acarieni din praful de casă.

„În ultimii ani, ne confruntăm cu o creştere semnificativă a numărului de pacienţi alergici. Un rol semnificativ îl are cu siguranţă poluarea, modificările climei la nivel global, creşterea emisiilor de dioxid de carbon, care au determinat un debut precoce al sezoanelor de polenizare, sezoane polenice prelungite, astfel că modernizarea a adus cu ea din păcate şi acest neajuns al civilizaţiei şi anume creşterea numărului pacienţilor alergici, alergia devenind actual la nivel mondial o problemă de sănătate publică importantă”, explică dr. Doina Pîrîu, medic primar pneumolog, specialist alergologie şi imunologie.

Părul animalelor, responsabil de astm şi rinită la copii

Una dintre cele mai frecvente forme de alergie este cea respiratorie, care se manifestă când organismul este expus la un alergen, pe care îl recunoaşte ca fiind străin şi, astfel, stimulează producţia de anticorpi şi de celule de sensibilizare.

Cei mai comuni alergeni care produc alergiile respiratorii sunt:

• polenul unor arbori (mesteacăn, stejar, dud, arţar, fag, pin - polenizează în februarie, martie, aprilie);
• gramineele sălbatice sau de cultură (polenizează în mai, iunie, iulie);
• buruienile (ambrosia, artemisia);
• toate polenurile alergice, ce provin de la plante polenizate de vânt;
• diverse specii de mucegaiuri;
• părul animalelor domestice (cauze frecvente pentru rinita şi astmul copiilor);
• acarienii din praf din zonele în care umiditatea este ridicată.

Alergiile pot fi ţinute sub control

Manifestările alergiilor respiratorii au la bază inflamaţia indusă de alergen şi includ: obstrucţia nazală, rinoreea, strănutul, pruritul nazal (în cazul rinitei); lăcrimare, prurit ocular, fotofobie (în cazul conjunctivitei); tuse, lipsă de aer şi wheezing-şuierătură (în cazul astmului).

Diagnosticul alergiilor respiratorii se realizează de către medicul alergolog, în urma unei anamneze complete, urmărind condiţiile de apariţie, frecvenţa lor şi antecedentele familiale şi personale.

„Cel mai simplu test pentru determinarea alergiilor respiratorii, dar şi a altor tipuri de alergii este un test cutanat, testarea cutanată prick, care constă în injectarea intradermică, la nivelul antebraţelor, a unei cantităţi mici de alergen, sub forma unor extracte alergenice standardizate cu apariţia unei înroşiri a pielii la locul injectării (eritem) şi a unei papule în cazul în care testul este pozitiv. Alergiile mai pot fi determinate şi prin determinarea anumitor analize specifice de alergie”, adaugă medicul specialist.

Alergiile nu pot fi vindecate în totalitate, dar pot fi ţinute sub control prin identificarea alergenilor care le declanşează. Aşadar, urmând indicaţiile medicului curant, evitând contactul cu substanţele alergene şi urmând un tratament medicamentos, alergiile pot fi ţinute sub control.

Pentru detalii, programări şi consiliere, apelaţi numerele de telefon ale DIAMED CLINIC RESEARCH 0341.452.499, 0721.285.696.

Taguri articol: boli şi afecţiuni alergii alergologie imunologie pneumolog alergeni rinita pediatrie

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

5 comentarii

sambata, 14 decembrie
Bptkom
Zegich avcdns

order phenergan for sale - promethazine medication lincomycin 500mg generic

8 decembrie
Ytggnp
Vicjwu yhikmr

crixivan pill - where can i buy confido buy voltaren gel online

7 decembrie
Cvbekl
Jvipvl qorrom

valif online magic - sinemet brand sinemet 20mg cost

4 decembrie
Gzeqyr
Izgvze zmahwj

valif online shrug - buy sinemet tablets sinemet 10mg drug

2 decembrie
Qploqs
Bwvefe amprrc

eriacta divide - apcalis teeth forzest chant