20 Decembrie 2017
1258 accesări
0 comentarii

Nu o dată ne-am întrebat care este cel mai indicat tip de lapte pentru bebeluşii noştri. Specialiştii sunt de părere că este recomandat ca sugarii să fie hrăniţi neapărat la sân (exclusiv cu lapte matern, ori de câte ori este posibil) sau cu formule de lapte, în primul an de viaţă.

Apoi, de la vârsta de 4-6 luni, se poate încerca diversificarea regimului prin introducerea în dietă a unor alimente solide sau semisolide, cum ar fi piureurile de fructe (trebuie evitate perele, prunele, datorită riscului de diaree, precum şi zmeura şi căpşunile, datorită potenţialului alergizant).

„Continuarea administrării unei formule de lapte praf adaptat şi corespunzător vârstei se face până la un an şi jumătate. Dacă cel mic nu a dezvoltat fenomene alergice, creşte şi se dezvoltă armonios, atunci după această vârstă pot fi introduse treptat în alimentaţie laptele de vacă sau de capră. Dacă au apărut fenomene alergice cutanate, digestive sau respiratorii, recomand continuarea alimentaţiei copilului până la vârsta de trei ani, cu un lapte formula hipoalergenic, fără lactoză, hidrolizat sau vegetal, adaptat de la caz la caz. Eu nu încurajez şi nici nu recomand introducerea laptelui de vacă în dieta copiilor cu vârsta sub un an (aflaţi încă în perioada de sugar)”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, dr. Ionica Ciortan, medic pediatru.

Motivele pentru care laptele integral de vacă nu este agreat se bazează pe faptul că laptele de vacă are un conţinut excesiv de ridicat în sodiu şi potasiu şi conţine de trei ori mai multe proteine decât laptele uman, ceea ce presupune o suprasolicitare a activităţii hepatice.

De asemenea, a precizat medicul, acest tip de lapte are un conţinut insuficient în vitamina E, D, C, fier şi acizi graşi esenţiali. Totodată, carbohidraţii sunt prezenţi şi ei în cantitate mică, acest lucru impunând suplimentarea cu zahăr, întrucât zahărul are efecte nedorite asupra metabolismului sugarului, stimulând activitatea adipocitelor, cu apariţia obezităţii. Apoi, imunoglobulinele sunt şi ele prezente în cantitate mică şi sunt distruse prin acţiunea enzimelor proteolitice, în procesul de digestie.

„Sugarii a căror alimentaţie se bazează pe acest tip de lapte pot dezvolta probleme grave de sănătate, cum ar fi anemia cronică (prin conţinutul scăzut în fier şi prin absorbţia lui deficitară datorată excesului de proteine). De asemenea, poate interveni suprasolicitarea funcţiei excretorii, pentru un rinichi care este încă imatur, din punct de vedere al capacităţii de epurare a organismului de reziduuri metabolice. Şi sindromul pluricarenţial şi chiar al malnutriţiei protein-calorice, dar şi riscul apariţiei anemiei feriprive reprezintă o problemă la sugarii hrăniţi încă de la şase luni cu acest aliment. Ca urmare, ori de câte ori situaţia o impune şi apar fenomene alergice sau deficite ponderale cu deficienţe minerale sau tulburări digestive, este recomandat să vă adresaţi medicului pediatru să vă corecteze şi adapteze alimentaţia cu produselor lactate, după o riguroasă evaluare a stării de sănătate”, a conchis dr. Ionica Ciortan.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU