Nivelul ridicat al colesterolului poate provoca numeroase afecțiuni în sfera cardiacă și în cea neurologică. Numitorul comun îl reprezintă placa de aterom (colesterolul depus pe vasele de sânge), care duce la ateroscleroză, cauză importantă a apariției bolilor coronariene, a infarctul miocardic și/ sau atacului vascular cerebral. Potrivit specialiștilor, principalul factor responsabil de creșterea colesterolului este alimentația nesănătoasă, bogată în grăsimi saturate și glucide simple și rafinate, pe care le găsiți în mâncarea de tip fast-food, în produsele de patiserie dulci sau sărate. În același timp, printre factorii de risc se numără și consumul de alcool și fumatul.
În aceste condiții, sfatul specialiștilor este de a consuma numai alimente benefice pentru sănătatea inimii și scăderea colesterolului. Dintre acestea amintim: cerealele și derivatele lor (pâine, paste), sub formă integrală; legumele și fructele, consumate zilnic; peștele, în special somon, macrou, păstrăv; carnea slabă (curcan, pui), cu evitarea consumului de piele, care este bogată în trigliceride; lactatele și derivatele lor, degresate. Ouăle se recomandă a fi consumate la micul dejun, în special fierte. Benefice pentru inimă sunt și fructele oleaginoase (nuci, alune, caju), dar crude, nesărate și neprăjite. De asemenea, pe lângă dieta sănătoasă, este necesară și hidratarea corespunzătoare, între 1,5 și trei litri de apă pe zi.