19 Iulie 2018
1171 accesări
0 comentarii

Vara, alimentaţia noastră devine mult mai uşoară, iar numărul de calorii pe care le înghiţim scade considerabil. Răsfăţurile culinare sunt mult mai rare şi, de obicei, constau în salate imense sau porţii mari de pepene.

Cu toate acestea, există câteva alimente care ne pot strica silueta sau chiar îmbolnăvi şi, de aceea, este bine să le evităm şi să le înlocuim cu alternative sănătoase, dar la fel de delicioase. O cafea rece poate fi modul perfect de a vă răcori într-o dimineaţă de vară. Însă, ştiaţi că această băutură poate conţine un număr de calorii asemănător cu cel al unei mese de prânz? Astfel, o cafea mare de la fast-food sau de la cafenea conţine până la 860 de calorii, adică jumătate din numărul de calorii pe care le puteţi consuma pe parcursul unei zile. Soluţia: cafea simplă cu gheaţă. Chiar dacă adăugaţi puţin zahăr sau frişcă nu va conţine un număr mare de calorii!

Hot dog-ul poate fi înlocuit cu carne de vită

Hot dog-ul şi cârnaţii sunt preparaţi din carne prelucrată, care are un conţinut ridicat în grăsimi saturate, sodiu, nitraţi şi cine ştie ce alte chimicale. Aceste substanţe sunt asociate cu creşterea riscului de apariţie a bolilor cardiovasculare, diabet şi cancer. Soluţia o reprezintă carne de vită de calitatea întâi. Ca şi alternativă sănătoasă, nutriţioniştii recomandă consumul cărnii de vită de calitatea întâi în defavoarea celei de calitate inferioară. Cel dintâi sortiment de carne are un conţinut scăzut în grăsimi saturate şi de trei ori mai mult acid linoleic conjugat - recunoscut pentru proprietăţile sale anticancerigene.

Fără shake-uri

Nectarul este o băutură răcoritoare şi sănătoasă atâta timp cât conţine doar fructul natural, gheaţă şi o cantitate mică de iaurt sau lapte degresat. În comerţ, nu toate băuturile din fructe sunt nectaruri adevărate. Astfel, aceste băuturi („shake” de fructe, „smoothie” cu fructe) pot conţine o mare cantitate de zahăr şi chiar de grăsimi. În această situaţie un singur pahar de „nectar” zilnic este suficient pentru a asimila o cantitate ridicată de calorii şi grăsimi!

Între hot dog, îngheţată sau covrigei, cei din urmă constituie cea mai sănătoasă gustare. Atenţie, totuşi, nu se recomandă consumul regulat de covrigei la gustare. Se poate opta şi pentru arahide sau floricele de porumb (popcorn) deoarece conţin proteine şi grăsimi sănătoase pentru inimă.

Îngheţată cu mii de calorii

Consumul de îngheţată nu este interzis, ci se recomandă să optaţi pentru sortimentele dietetice sau cu şerbet. În mod normal, o îngheţată cu cremă din lapte, vanilie sau ciocolată poate conţine mai mult de jumătate din caloriile totale pe care trebuie să le consumaţi pe parcursul unei zile întregi.

Salata de paste nu este recomandată atâta timp cât conţine o cantitate ridicată de maioneză. Ca alternativă, puteţi prepara o salată de varză cu paste în care să adăugaţi iaurt sau smântână cu un conţinut scăzut de grăsimi. Varza are un conţinut ridicat de vitamina K, necesară pentru sănătatea oaselor, şi fito-chimicale care luptă împotriva cancerului. De asemenea, puteţi încerca o salată orientală preparată din cartofi, la care se adaugă oţet. Cartofii conţin amidon, care creşte capacitatea organismului de a arde grăsimile. Datorită oţetului din compoziţie nivelul de glicemie este menţinut constant, prevenind astfel variaţiile bruşte ale acesteia.

Interzis la răcoritoare… acidulate

Răcoritoarele cu diferite arome de fructe pot avea un conţinut bogat în zahăr şi calorii. Un pahar de suc acidulat poate avea până la 400 de calorii şi 108 g de zahăr. Potrivit nutriţioniştilor, băutura răcoritoare nu trebuie să conţină aditivi artificiali sau arome. Recomandarea acestora este: apa minerală cu gheaţă.

Homarul şi fructele de mare sunt considerate o delicatesă nutriţională datorită conţinutului ridicat de proteine şi acizi graşi Omega 3. Valoarea nutritivă a acestora se pierde dacă preparatul conţine o cantitate ridicată de maioneză, la care se adaugă şi două felii mari de pâine albă. Medicii ne sfătuiesc astfel să optămi pentru preparatele simple cu fructe de mare, ca de exemplu, o salată de crevete.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea PERHAIŢĂ