17 Octombrie 2024
39 accesări
0 comentarii

Aloe vera este o plantă cu multiple întrebuințări. De exemplu, în medicina tradițională indiană, aceasta este folosită pentru constipație, afecțiuni dermatologice, infestări cu viermi paraziți și infecții, pe când în medicina chineză este recomandată în tratamentul infecțiilor fungice.

Mai mult decât atât, ea are numeroase beneficii pentru sănătate, având întrebuințări atât pentru uz intern, cât și pentru uz extern. Datorită substanțelor din compoziția sa, care au proprietăți laxative și antiinflamatoare, aloe vera are și acest beneficiu: ajută digestia. Astfel, sucul de aloe vera, spun specialiștii, normalizează echilibrul acid/alcalin și nivelul pH-ului, încurajează bacteriile digestive și reglează tranzitul intestinal. Un studiu arată că planta are proprietatea de a inhiba producția de prostaglandine E2. Acestea sunt lipide care nu numai că joacă un rol în procesul inflamator, ci sunt active și în glandele sebacee, având beneficii în caz de acnee. Pe lângă faptul că are proprietăți antiinflamatoare, aceasta are și proprietăți antibacteriene, accelerând vindecarea rănilor, ceea ce o face o abordare potențială complementară pentru tratarea acneei cu aplicare locală, potrivit unui studiu. În plus, se pare că un tratament care combină gelul de aloe vera și ultrasunete ajută la îmbunătățirea aspectului pielii la persoanele care se confruntă cu acnee moderată.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU