lasuna pills - order lasuna without prescription buy generic himcolin
Deşi este o Asociaţie tânără, Asociaţia Medicilor de Familie „Tomis” din Constanţa este una dintre cele mai puternice organisme de acest fel, din ţară.
Zilele acestea, a fost prezentat raportul de activitate al medicilor constănţeni, ocazie cu care a fost întrunită şi Adunarea Generală a Medicilor de Familie.
Printre cele mai importante realizări ale specialiştilor care fac parte din organizaţie sunt parteneriatele cu Colegiul medicilor şi Facultatea de Medicină din cadrul Univer-sităţii „Ovidius”, dar şi realizarea celui mai amplu eveniment medical constănţean, dedicat problemelor cu care se confruntă în prezent sistemul sanitar şi implicit medicii de familie.
Conducerea a stabilit deja şi cele mai noi planuri de viitor, iar acestea vin în întâm-pinarea medicilor şi a pacienţilor constănţeni.
„Ca proiecte pentru noul mandat, conduce-rea aleasă şi-a propus următoarele obiective: continuarea tuturor manifestărilor şi acţiunilor de până acum, accesarea de către Asociaţie a unor proiecte europene care să vină în sprijinul activităţii medicilor de familie membri ai Asociaţiei şi a pacienţilor, achiziţionarea unui spaţiu care să devină sediul Asociaţiei şi organizarea „Zilei Medicului de Familie-2014”, manifestare naţională de mare amploare, ce va avea loc pe 4 iulie 2014”, a declarat dr. Laura Condur, preşedinte AMF „Tomis2 Constanţa.
Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Despre Medicină, Până La De Final, Și Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume, Poate În Acest Fel Politicienii Vor Face Investiții În Modernizarea Și Construcția De Spitale Și Facultăți De Medicină În România, Tot Odată Șpaga Trebuie Să Dispară Definitiv Din România, Adică Să Nu Mai Existe Șpagă În Spitalele Din România, I-ar Doctorii Și Doctorițele Să-Și Cunoască Meseria La Perfecție, I-ar În Acest Fel România Devine O Țară Mai Bună, Deoarece Lumea S-a Saturat De Criminali Și Criminale Pe Medicină; La Pușcărie Cu Criminalii Și Criminalele Pe Medicină. Mai Mult De Atât Doctorii Și Doctorițele Ar Trebuii Să Știe Să Opereze Oameni Și Copii Și Să Vindece Oameni Și Copii, Adică Doctorii Și Doctorițele Trebuie Să Știe Și Practică Pe Lângă Teorie, La Fel Și Farmaciștii Și Farmacistele Să Știe Și Practică Pe Lângă Teorie. România Are Nevoie De Mulți Medici Buni, Nu De Criminali Și Criminale Pe Medicină Care Omoară Oameni Și Copii, În Loc Să Vindece Oameni Și Copii ! Mai Mult De Atât Șpaga Trebuie Să Dispară Definitiv Din România: https://youtu.be/dI1d9eLJV4o?si=aUXWlTQcACORm658 https://youtu.be/Avv0fek2UVA?si=7xRIxJ31_0hxAgS- https://youtu.be/n6rU75siD-o?si=rj5kkoYHJ_M_TDph https://youtu.be/vBZocDYVR6Q?feature=shared https://youtu.be/imUtFmlRsQE?si=ioGjLZzl5aNhvbIh Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.