08 Iunie 2022
448 accesări
30 comentarii

Aţi fost diagnosticaţi de astm bronşic? Acesta este o afecţiune respiratorie care se manifestă cu crize de dispnee şi cu wheezing (şuierat), ca rezultat al obstrucţiei bronşice variabile. Aceasta, la rândul său, este provocată de inflamaţia cronică a mucoasei bronşice şi de spasmul musculaturii bronşice, rezultat al hiperactivităţii bronşice provocate de multipli stimuli şi care se remite spontan sau sub tratament.

De cele mai multe ori, boala debutează în copilărie, dar aceasta nu este o regulă, ea putând afecta şi adulţii tineri sau bătrânii.

Specialiştii spun că astmul bronşic este o boală cu o evoluţie lentă şi de lungă durată, posibil pe tot restul vieţii, în care există o inflamaţie a căilor respiratorii, care este cronică şi permanentă. De obicei, persoanele care au o astfel de suferinţă au senzaţia că nu au aer.

Potrivit dr. Doina Pârâu, medic primar de pneumologie şi alergologie, manifestările astmului bronşic apar din cauza îngustării căilor respiratorii, ceea ce nu permite aerului să intre şi să iasă din plămâni.

Referitor la simptome, acestea pot apărea la intervale diferite de timp şi se pot agrava în timpul nopţii, pacientul trezindu-se cu lipsa intensă de aer. Alteori, stările apar în urma unui efort fizic. Desigur, simptomele dispar sau se ameliorează după administrarea tratamentului potrivit, dar trebuie să ştiţi că nu toate persoanele afectate reacţionează la fel. Spre exemplu, unii oameni au simptome mai uşoare, în timp ce alţii prezintă simptome mai intense.

Taguri articol: sfatul medicului alergologie astm pneumologie wheezing

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

30 comentarii

21 septembrie
Wdyrvl
Siovgo bwcmqj

cost mobic - buy generic ketorolac online buy ketorolac generic

15 septembrie
Urxgsm
Eouwzi ohnkho

diclofenac generic - order nimodipine without prescription where can i buy nimodipine

14 septembrie
Vnmxuo
Hprhzu wbxiks

buy baclofen generic - buy baclofen 25mg purchase feldene online cheap

9 septembrie
Nwjfeu
Hknmnj xjoyhg

buy cheap generic rumalaya - order rumalaya generic buy generic elavil online

31 august
Hstibq
Lfvcun xdnxjx

order voltaren 50mg without prescription - diclofenac 100mg over the counter generic aspirin

31 august
Xqfrox
Uocytw vzjhlp

buy generic colospa over the counter - pletal over the counter pletal medication

26 august
Nghmgv
Xqoojv vvvdma

purchase celebrex - cheap flavoxate generic indomethacin 50mg without prescription

21 august
Twkybf
Mvcogy ikhhut

besifloxacin for sale - purchase besifloxacin online cheap generic sildamax

21 august
Sjhoeb
Pmfbdk ztgzcg

order gabapentin 600mg for sale - order azulfidine 500 mg buy sulfasalazine 500mg pills

7 august
Xyahic
Hrfbgo upsmpv

lasuna cost - cheap lasuna online himcolin cheap

123
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU