Varicocelul reprezintă o dilataţie a venelor cordonului spermatic, situaţie care apare din cauza tulburărilor funcţionale în drenajul sângelui venos de la nivelul testiculului. Altfel spus, această afecţiune este o dilatare anormală a venei care drenează sângele testicular. Practic, valvele deficiente sau compresia venelor poate cauza dilatarea acestora cu formarea unui varicocel.
„Varicocelul idiopatic apare când valvele venelor de-a lungul cordonului spermatic nu-şi îndeplinesc funcţia. Este un proces similar cu cel care intervine în venele varicoase ale membrelor inferioare (varicele). Fenomenul determină acumularea de sânge venos în plexul pampiniform (reţeaua venoasă care însoţeşte cordoanele spermatice) şi creşterea presiunii cu alterarea ţesutului testicular”, a declarat dr. Mihai Hriţcu, medic chirurg.
Specialistul a precizat că varicocelul se dezvoltă lent şi este posibil să nu prezinte simptome. Cel mai adesea este diagnosticat între vârstele de 15-30 de ani şi se dezvoltă rar după 40 de ani. Apare la 15-20% dintre bărbaţi şi la 40% dintre bărbaţii infertili.
Trebuie precizat că circa 98% din varicocelele idiopatice apar pe partea stângă, deoarece venele testiculului stâng merg vertical spre vena renală stângă în timp ce venele drepte drenează direct în vena cavă inferioară. Medicul a mai spus că varicocelul drept izolat este extrem de rar şi necesită evaluare promptă a prezenţei unor mase abdominale sau pelvine (necesită efectuarea unei ecografii abdominale sau CT abdominal). De obicei, a explicat dr. Hriţcu, afecţiunea apare preponderent la bărbaţii care stau mult în picioare.
„Testiculele se formează lângă rinichi, de unde coboară în scrot până la naştere, dar vasele testiculare rămân legate de abdomen pentru tot restul vieţii. Vena testiculului stâng se varsă în vena renală stângă, perpendicular pe ea, şi nu oblic în vena cavă, ca pe partea dreaptă. Venele testiculare nu au valve care să împiedice refluxul gravitaţional al sângelui, ca atare, în poziţie verticală, pe stânga apare un reflux sangvin din circulaţia renală.
Varicocelul secundar se datorează compresiei externe a venelor testiculare. O masă pelvină sau abdominală reprezintă principala etiologie dacă un varicocel este nou diagnosticat”, a adăugat medicul.