15 Martie 2019
762 accesări
0 comentarii

Poate că sunt persoane care nu ştiu acest lucru, dar, în timpul sarcinii, şi viitorii tătici se pot îngrăşa.

Reprezentanţii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna” spun că, pe cât de ciudat pare, mulţi dintre viitorii tătici se confruntă cu sindromul Couvade, un sindrom de răspuns empatic la stresul, durerea sau senzaţiile altora. Astfel, pe lângă creşterea în greutate, partenerii gravidelor se mai pot confrunta şi cu variaţii în apetit, greaţă sau insomnie.

Se pare că greţurile matinale, crampele, durerile de spate şi creşterea în volum a abdomenului, comune femeilor însărcinate, pot fi experimentate şi de către partenerii acestora. Cercetătorii susţin că, cel puţin la acest moment, nu există o explicaţie a acestei manifestări în rândul bărbaţilor, dar ea ar putea fi pusă pe seama anxietăţii resimţite şi transmise de viitoarea mămică.

Acestea sunt concluziile unui studiu efectuat pe 282 de viitori tătici de specialiştii britanici. Bărbaţii, cu vârste între 19 şi 55 de ani, au fost monitorizaţi pe toată perioada sarcinii partenerei. Aceştia au prezentat toate simptomele resimţite şi de viitoare mămică, precum crampe, dureri ale spatelui, pofte alimentare, greţuri matinale, oboseală, ameţeli, insomnie, dureri de dinţi şi schimbări de dispoziţie.

În cazuri extreme, bărbaţii au prezentat şi o creştere în volum a abdomenului, având acelaşi aspect ca al unei femei însărcinate. Ei s-au plâns medicului de familie de acest lucru, însă, în urma unui consult, s-a constatat că nu există o cauză fizică a acestor simptome.

Aşa că, în timp ce majoritatea tăticilor au trecut prin aceste stări încă de la debutul sarcinii partenerei, au existat şi cazuri în care manifestările au apărut abia în preajma momentului naşterii. În ambele situaţii, simptomele au dispărut o dată cu venirea pe lume a bebeluşului.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU