V-au ieșit coșuri pe cap și nu știți care sunt cauzele care au dus la apariția acestora? Ele sunt, de cele mai multe ori, o simplă manifestare a acneei, dar pot apărea din numeroase alte motive. În plus, uneori se dovedesc a fi simptomul unei alte stări de sănătate mai complicate, ce necesită tratament specializat.
Deși este mai frecvent ca acestea să apară în alte zone ale corpului, precum fața sau spatele, nu este un motiv de îngrijorare faptul că apar în alte zone ale pielii, iar scalpul nu face excepție. Specialiștii susțin că, din punct de vedere estetic, acneea de pe față provoacă mai multe daune, dar și coșurile de pe cap pot fi problematice. De obicei, apar ca o pustulă care este foarte enervantă, dar în alte cazuri duc la căderea părului. Potrivit dr. Elvira Dobrescu, coșurile de pe cap provoacă durere, usturime sau mâncărime, așa că cel mai bine este să mergeți la dermatolog pentru a evalua problema. Cel mai des, coșurile capului au aceleași cauze ca orice alt tip de acnee. Există patru factori principali. Primul se referă la modificările hormonale, situații în care sunt cauzate de transformările care apar în perioada pubertății, sarcinii sau menstruației sau de o afecțiune medicală. Apoi, se poate discuta și despre ereditate și genetică, pentru că este foarte frecvent ca aceste tipuri de coșuri sa apară atunci când sunt prezente și la alte persoane din familie. Pe de altă parte, își mai fac apariția și când există probleme de adaptare la climă. De fapt, este foarte frecvent ca schimbările de vreme, mai ales atunci când sunt extreme, să ducă la apariția coșurilor pe cap.
„Sunt situaţii în care oamenii se confruntă cu astfel de probleme din cauza unor reacții alergice de care suferă, care se instalează după consumul anumitor medicamente sau alimente sau ca răspuns la unele tipuri de substanțe chimice. Totodată, o altă cauză comună este reprezentată de practicile greșite de igienă, cum ar fi spălarea insuficientă sau excesivă a părului. De asemenea, ele mai pot apărea și din cauza unor boli de tip imunitar, ce se manifestă uneori prin aceste erupții cutanate. Uneori, coșurile de pe cap apar pentru că există mătreață care provoacă mâncărimi, iar de aici porneşte şi scărpinatul, care provoacă, în mod constant, formarea de coșuri. Alteori, este prezentă pecinginea, o ciupercă infecțioasă foarte agresivă care duce, în cele din urmă, la căderea părului”, a explicat medicul. Mai rar, se întâmplă ca aceste coșuri de pe cap să aibă o secreție gălbuie cu un miros neplăcut. Ele sunt întâlnite, îndeosebi, la persoanele care sunt alergice la gluten.