Toxiinfecţia alimentară este o boală care apare în urma consumului de alimente contaminate cu bacterii, microbi sau cu toxinele acestora.
Toxiinfecţia alimentară debutează brusc, cu febră, diaree, vărsături şi stare generală de rău. Alimentele cel mai frecvent contaminate sunt: carnea şi produsele din carne, peştele, produsele lactate, ouăle.
„Toxiinfecţia alimentară este produsă de mai multe specii bacteriene. Căldura mare din timpul verii reprezintă un factor de risc în dezvoltarea toxiinfecţiei alimentare, deoarece favorizează multiplicarea germenilor şi infecţiile. De aceea, toată lumea trebuie să fie extrem de atentă la alimentele pe care le consumă şi la modul lor de pregătire. Să fie proaspete, gătite şi depozitate în condiţii optime de igienă”, explică dr. Loti Popescu, specialist în promovarea sănătăţii.
Odată ce un pacient face toxiinfecţie alimentară, acesta nu devine imun, putând contacta infecţia de mai multe ori în cursul vieţii. Toxiinfecţia alimentară este mai gravă la vârstele mici şi la persoanele în vârstă, care se apără mai greu.
În funcţie de circumstanţele infectării, manifestările apar după 6-48 ore de la ingestia alimentului contaminat. Pacientul are o stare generală de rău, dureri de cap, vărsături, greaţă, diaree, febră şi deshidratare. La apariţia acestor simptome, pacientul trebuie să se prezinte de urgenţă la medic, deoarece formele severe de toxiinfecţie alimentară pot produce moartea.
Pentru a preveni toxiinfecţia alimentară, spălarea mâinilor este esenţială, înainte de a mânca şi după masă, precum şi după folosirea toaletei.
Fructele şi legumele trebuie spălate sub jet puternic de apă.