Deşi elicopterele SMURD s-au dovedit esenţiale în salvarea a sute de vieţi, iată că şi acestea au limite, dincolo de care nu poate trece decât un avion destinat salvării aeriene care a fost dotat cu cel mai complex sistem de intervenţie pentru situaţiile de urgenţă.
„Acest avion poate opera 24 din 24 de ore, indiferent de condiţii, dar mai ales acolo unde un elicopter SMURD nu poate ajunge. Ne bucurăm că aeronava a fost achiziţionată prin contribuţia de 2% a populaţiei care a înţeles importanţa unui astfel de act medical. Fundaţia pentru SMURD intenţionează să mai achiziţioneze un al doilea avion de acelaşi tip, astfel încât activitatea aero-medicală să nu se întrerupă în viitor, în cazul în care unul este în revizie”, susţine secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.
Avionul este deservit de trei echipaje a câte doi piloţi militari, transferaţi de la MAPN în cadrul structurii Inspectoratului General de Aviaţie al MAI. Piloţii au fost pregătiţi pentru transportul de acest fel de către un specialist din Germania şi pregătiţi în această ţară.
Aeronava se numără printre cele mai importante achiziţii realizate de SMURD cu ajutorul populaţiei, aceasta fiind un elicopter pentru salvarea aeriană.