litoralplajamamaia25-1346095243

litoralplajamamaia25-1346095243
02 Septembrie 2012
1760 accesări
33 comentarii
O afecţiune inflamatorie a articulaţiilor frecvent întâlnită în rândul persoanelor în vârstă este artrita, care se manifestă, de cele mai multe ori, prin artrita reumatoidă şi osteoartrita. Boala apare în urma deteriorării cartilajului care protejează şi înveleşte suprafeţele articulare. Cei afectaţi prezintă simptome dureroase la nivelul articulaţiilor degetelor, genunchilor, şoldurilor, sau la încheietura mâinii. Totodată, artrita reumatoidă nu afectează doar articulaţiile, ci şi musculatura, tendoanele, liga-mentele şi ţesuturile corpului. Pentru a ameliora din durerile de articulaţii, dieta alimentară a pacienţilor cu artrită trebuie planificată în aşa fel încât să producă alcalinitate în sânge. Aşadar, alimentaţia bolnavului trebuie să includă multe legume şi fructe, care pot fi consumate crude sau cel mult fierte. Sucul proaspăt de cartofi este considerat unul dintre cele mai efi-ciente tratamente pentru afecţiunile reumatice şi artrite. De asemenea, durerile articulare pot fi prevenite şi cu ajutorul seminţelor din susan negru. Într-o cană cu apă se lasă la macerat, peste noapte, o lin-guriţă de seminţe de susan negru, compoziţie care trebuie consumată dimineaţa, pe stomacul gol. Şi calciul este bun pentru diminuarea durerii, usturoiul are proprietăţi inflamatorii, iar bananele sunt şi ele eficiente datorită conţinutului ridicat de vitamina B6. Totodată, puteţi folosi ulei de cocos sau muştar încălzit, amestecat cu trei linguri de camfor, cu care să masaţi articulaţiile inflamate şi dureroase. Acest amestec ajută la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi ameliorează durerea. Deoarece suntem foarte aproape de malul mării, pacienţii cu artrită pot profita de acest lucru pentru a-şi menţine starea de sănătate. Iodul natural din mare echilibrează aciditatea şi alcalinitatea din sânge şi ţesuturi, ajutând la repararea şi regenerarea ţesuturilor, şi hidratează structura scheletică. În cazul în care nu puteţi ajunge la plajă, în fiecare seară vă puteţi relaxa timp de jumătate de oră într-o cadă plină cu apă caldă, în care se adaugă o cană de sare normală.  
Taguri articol: breaking

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Alexandra MALACHI