Diversificarea alimentaţiei bebeluşului este un proces foarte important, atât pentru cel mic, cât şi pentru părinţi, reprezentând, practic, înlocuirea treptată a alimentaţiei, constituită exclusiv din laptele mamei sau laptele praf, cu alimente solide şi semisolide. Toţi părinţii se întreabă, însă, care este momentul cel mai potrivit pentru introducerea alimentelor solide ori cu ce alimente trebuie început acest proces și ce reţete pentru bebeluşi sunt cele mai bune.
Dr. Ionela Popescu, medic pediatru, spune că principalele grupe de alimente cu potenţial alergic pentru sugarul diversificat sunt carnea, produsele din lapte de vacă (brânză, iaurt etc), oul, peştele, în timp ce glutenul rămâne principalul component ce poate determina intoleranţă la sugar.
Prin urmare, aceste alimente se introduc obligatoriu singure în alimentaţie pentru a putea vedea cum tolerează copilul oricare din aceste produse. Ordinea este următoarea: carnea, produsele lactate din lapte de vacă, gălbenuşul, glutenul, peştele.
„Distanţa între aceste alimente introduse prima oară trebuie să fie aproximativ două săptămâni, pentru că oricare dintre ele pot determina reacţii alergice imediate sau la distanţă. Ca urmare, se introduce carnea în supa de legume şi se va pune zilnic în supa sugarului timp de două săptămâni. Dacă nu apare nimic care să atragă atenţia părintelui, mama va trece la introducerea brânzei proaspete în fructe. Şi aceasta se va menţine alături de celelalte alimente introduse deja, tot atâta timp şi apoi, pentru că sugarul este ok, se va trece la introducerea gălbenuşului de ou. Nu este greu! Cantitatea administrată copilului este în funcţie de cererea acestuia. Spre exemplu, unii copii vor doar 1-2 linguriţe la început şi cresc cantitatea progresiv, alţii vor din prima o jumătate de cană de aliment nou introdus”, a declarat specialistul.
Pediatrul a precizat că, în principiu, dacă sugarul are un disconfort digestiv legat de alimentul nou introdus se va opri din mâncat. Copilul cu o alergie sau intoleranţă alimentară deja constituită are o rezistenţă mare la alimentaţie, în general. Acest copil nu mănâncă şi nu va lua în greutate. În plus, aspectul lui va atrage atenţia medicului pediatru.
Tocmai de aceea, pentru liniştea părinţilor care încep diversificarea, este inutil să stea cu grija eventualelor alergii ale copilului, dacă nu se cunosc cu vreo alergie alimentară.
„Este rară o alergie nou apărută în familie şi manifestările ei sunt cel mai adesea discrete şi nu ameninţătoare de viaţă. Pe scurt, majoritatea copiilor nu păţesc nimic când li se dă mâncare. Problema apare când nu li se dă mâncare, din cauza fricilor părinţilor. Pe de altă parte, copilul mănâncă ceea ce vede, miroase şi simte că mănâncă părinţii. Degeaba încercaţi să-i daţi supă cu carne, dacă dumneavoastră ronţăiţi chipsuri simultan. În acest fel, copilul va fi atras, în mod firesc, de chipsuri.
Pe cale de consecinţă, dacă doriţi ca cel mic să mănânce mâncarea preparată, mâncaţi aceeaşi mâncare cu el. Este cea mai sigură cale. Copilul ştie că dacă mănâncă şi mama acel produs este safe”, a precizat medicul.