Lecitina conţine nutrienţi esenţiali, necesari creierului şi ficatului.
60% din creier este format din grăsime sau din compuşi ce conţin grăsimi. Acizii graşi esenţiali şi fosfolipidele sunt printre cele mai importante grăsimi sănătoase, necesare creierului, pentru dezvoltarea acestuia, cât şi pentru funcţionarea lui, fiind importante pentru gândire, memorie şi o stare emoţională echilibrată.
Potrivit dr. Horaţiu Albu, utilizată în cantităţi corespunzătoare, lecitina poate fi soluţia perfectă pentru o dietă echilibrată şi sănătoasă, care să ajute la funcţionarea corespunzătoare a creierului, ficatului şi să aducă şi o normalizare a colesterolului.
„Lecitina participă la metabolizarea normală a homocisteinei, la menţinerea în limite normale a metabolismului lipidic şi contribuie la normalizarea funcţiei hepatice. Lecitina granulară din soia are un conţinut extrem de ridicat de acizi graşi polinesaturaţi, Omega 6 şi Omega 3, acid linoleic, respectiv alfa-linolenic. Acest fel de lecitină este un aliment, nu un supliment alimentar şi se poate consuma ca atare sau în combinaţie cu alte alimente. Datorită îmbunătăţirii funcţiilor cerebrale şi a memoriei, lecitina este eficientă în perioadele de activitate intelectuală intensă şi studiu, în tratarea nevrozelor, aterosclerozei, degenerescenţei cerebrale, maladiei Alzheimer, bolilor infecţioase, autoimune, traumatismelor, intervenţiilor chirurgicale, cancerelor.
Datorită îmbunătăţirii performanţelor fizice şi a rezistenţei sistemului muscular, lecitina este prescrisă în cazul unui efort fizic intens, în convalescenţă, după boli consumptive, inclusiv după terapia oncologică, în stadiile incipiente de malnutriţie, pentru stimularea scăderii colesterolului, pentru îmbunătăţirea structurii şi funcţionalităţii hepatice”, explică specialistul în biologie moleculară.
O dietă echilibrată şi un stil de viaţă sănătos sunt esenţiale pentru o viaţă lipsită de probleme, un organism puternic şi un creier dezvoltat.