Buna ziua, am o fractura de coccis di vreau sa urmez terapia cu aparatul diapulse. Se efectueaza aceasta procedura la clinica Dvs? Cum procedam?
Terapia cu Diapulse este descrisă drept „medicina electromagnetică de urgenţă”. Recent introdusă în practica medicală din ţara noastră are rezultate deosebite în vindecarea rănilor, poate fi aplicată la orice vârstă şi poate fi utilizată prin haine sau prin pansamentele chirurgicale.Dispozitivul utilizat, Diapulse, este un aparat de terapie electromagnetică pulsatilă de înaltă frecvenţă. Acesta are avantajul că nu emite căldură în zona de tratament. Datorită intensităţii energiei de lucru a aparatului, cât şi a duratei mari a pauzei şi a duratei impulsurilor, efectele calorice se diluează până la dispariţie, aşa încât efectele biologice au durata cea mai lungă, comparativ cu celelalte electroterapii folosite în recuperarea medicală. Stimularea proceselor anabolice celulare, creşterea vascularizaţiei locale, creşterea consecutivă a oxigenării, la nivel celular şi mai ales la nivelul celulei nervoase, contribuie evident la procesul de vindecare. Marele avantaj al terapiei cu Diapulse este acela că efectele secundare sunt minime, iar ca şi contraindicaţie, nu se menţionează decât pacemaker-ul cardiac. Un alt avantaj este faptul că se aplică în perioadele de creştere, deci copiii pot beneficia de acest tratament. Terapia cu Diapulse scurtează timpul de vindecare, reducând astfel necesitatea utilizării medicamentelor. Totodată, se poate aplica pe oricare regiune a corpului. Câteva dintre efectele terapiei cu Diapulse - Accelerarea substanţială a procesului de căluşare (n.r. - căluşul este ţesutul nou, care sudează capetele din fractura de os) în fracturi; concret, scurtează timpul de căluşare cu cel putin 50% din timpul obişnuit necesar; -Accelerarea absorbţiei hematoamelor şi a proceselor inflamatorii infecţioase sau neinfecţioase; -Reducerea edemelor tisulare. -Accelerarea cicatrizării plăgilor chirurgicale sau accidentale, a arsurilor, prin re-epitelizare rapidă; de asemenea, previne şi reduce cicatricea cheloidă (n.r. cicatricea care prezintă ţesut în exces); -accelerarea procesului de vindecare în escare, cicatrizarea şi vindecarea ulcerelor varicoase.