La nivel mondial, la fiecare trei secunde, o persoană este diagnosticată cu demenţă, iar cea mai întâlnită formă este maladia Alzheimer. Deşi de multe ori această boală a uitării este considerată una specifică vârstnicilor, se poate întâmpla ca şi cei de vârstă mai tânără să poată fi afectaţi.
În ultimii ani, Alzheimer nu s-a dovedit a fi doar o boală a bătrâneţii, vârsta de debut a bolii cu evoluţie lentă coborând deja sub 50-60 de ani.
„Boala Alzheimer este o atingere cronică, are o evoluţie progresivă, a unei părţi a creierului, care se caracterizează prin alterarea intelectuală ireversibilă, ducând în cele din urmă la demenţă. Boala se caracterizează prin degenerescenţa nervoasă, din cauza micşorării numărului de neuroni, atrofia creierului şi prezenţa «plăcilor senile»”, a declarat dr. Adrian Barbu, medic neurolog.
Boala se manifestă la început prin pierderi ale memoriei şi dezorientare în timp şi spaţiu, simptomele accentuându-se cu timpul. Ca urmare, funcţiile intelectuale, cum ar fi memoria, orientarea şi capacitatea de a efectua calcule mentale se degradează. Simptomele se explică foarte clar, prin degenerarea celulelor nervoase. Ulterior, intervine pierderea treptată a autonomiei pacientului cu boala Alzheimer, care va necesita, apoi, asistarea şi apoi instituţionalizarea permanentă a bolnavului.
Primele simptome ale bolii Alzheimer sunt banale şi diferă de la o persoană la alta, dar, indiferent cum ar fi acestea, toate se agravează în timp. În primul rând, tulburările de memorie sunt semnele caracteristice ale bolii.
„Ele afectează evenimentele din trecut (incapacitatea pacientului de a-şi aminti evenimentele importante din viaţa sa), cunoştinţele acumulate în viaţa profesională şi cunoştinţele de cultură generală. Tulburările de comportament, relativ precoce, sunt deseori remarcate tardiv: indiferenţa şi reducerea activităţii, ca urmare a pierderilor de memorie. Acestora li se poate asocia un sindrom depresiv. În plus, pe parcurs pot apărea tulburări de personalitate, respectiv iritabilitate, idei de persecuţie etc. Urmează afazia (tulburări ale limbajului), care nu este observată de la început. Bolnavul îşi caută cuvintele sau utilizează perifraze apropiate cuvântului dorit. Apoi, afazia devine evidentă: bolnavul prezintă o incoerenţă verbală, cu inversiune sau substituţie a silabelor sau cuvintelor. Apar tulburări grave ale înţelegerii limbajului şi se instalează dificultatea de a efectua chiar şi cele mai banale gesturi, toate acestea în absenţa unei paralizii”, a explicat dr. Barbu.
De exemplu, bolnavul nu mai poate ţine furculiţa în mână, nu se mai poate îmbrăca sau încălţa. La un moment dat, apare afectarea memoriei recente, el începe să întâmpine dificultăţi în reţinerea de noi informaţii sau apar dificultăţi în ceea ce priveşte efectuarea unor acţiuni simple, cum ar fi încuierea uşii, luarea medicamentelor, găsirea obiectelor etc. De asemenea, pacientul va prezenta, în scurt timp, tulburări ale limbajului şi va fi tot mai dezorientat, după care îi va fi afectată şi memoria pe termen lung (pierderea amintirilor din copilărie sau din tinereţe). La final, el îşi va schimba total comportamentul şi personalitatea.
