Borșul este un produs obținut prin fermentarea naturală a tărâțelor de grâu. Este bogat în enzime active și vitamine, în special B-uri, dar și minerale (seleniu, crom) și aminoacizi esențiali. De aceea, spun specialiștii, este folosit nu numai pentru a da gust bun ciorbelor, ci și ca aliment în dietele de slăbire sau ca adjuvant util pentru menținerea sănătății.
Potrivit site-ului dozadesanatate.ro, consumul de borș în fiecare zi ajută la tratarea bronșitei, a astmului și a sinuzitei. În plus, acest remediu previne apariția complicațiilor. Cura cu borș se ține trei săptămâni, în care se beau două căni de borș, cu 15 minute înainte de masă. Totodată, borșul are capacitatea de a regla nivelul glicemiei, fiind astfel util persoanelor cu diabet zaharat de tip 2. Desigur, se recomandă și celor aflați în perioada de convalescență după o afecțiune acută. Cu toate acestea, borșul are și contraindicații pentru persoanele cu probleme gastrice, care ar putea să nu îl tolereze.
Dacă migrenele nu vă dau pace și vă simțiți amețiți, beți un litru de borș în decursul unei zile. Este bine ca acest remediu să fie însoțit de masarea tâmplelor cu oțet de mere. Dacă aveți dureri abdominale, vă este greață, vă simțiți balonat și aveți senzația de gură amară este posibil să suferiți o criză de fiere. Puteți să scăpați de aceste simptome dacă beți pe stomacul gol o cană cu borș, cu 15 minute înainte de masă.