"Copilul meu, de cinci ani, a fost diagnosticat cu bronşiolită, acum aud de aşa ceva. E chiar atât de grav? Mie mi se pare o răceală. Doctorul mi-a spus să-l izolez şi m-a îngrijorat chestiunea asta" (Ioana Nicolae).
Bronşiolita face parte din panoplia afecţiunilor de iarnă, fiind, potrivit medicului specialist pediatru Chiraţa Blacioti, din cadrul Clinicii Homeomed, o inflamaţie care afectează bronhiile mici, numite şi bronşiole. De reţinut că boala, foarte contagioasă, începe cu simptome de simplă răceală sau de rinofaringită, apoi copilul începe să tuşească şi prezintă dificultăţi serioase la respiraţie, manifestate printr-o şuierare specifică. "Le recomand părinţilor ca în astfel de situaţii să meargă imediat la cabinetul medical, pentru a împiedica evoluţia bolii. Am avut cazuri ignorate la început, care s-au agravat, motiv pentru care părinţii au fost nevoiţi să-şi aducă la ore târzii din noapte copiii la noi la consult. Nu trebuie să se ajungă aici!" – a precizat medicul.
Referitor la cauzele care determină această boală, specialista ne-a explicat că răspunzător este un virus respirator. De aceea, pentru a evita instalarea bronşiolitei, este bine să ţineţi copilul acasă atunci când aflaţi că la grădiniţă sau la şcoală s-a declanşat o epidemie.
Simptome
Referitor la simptome, cele mai des întâlnite sunt febra, cursul nasului, tusea, de unde şi confuzia cu răceala. De asemenea, în câteva zile de la apariţia acestor semne, respiraţia copilului este însoţită de un zgomot şuierător. Mai mult, infecţia severă la copii determină creşterea ritmului respirator, motiv pentru care, când apar tulburările de res-piraţie, se recomandă consultul medicului, iar în cazul co-piilor cu probleme cardiace sau născuţi prematur, prezen-tarea la medic trebuie făcută încă de la primele simptome. Dacă manifestările durează circa patru zile, la cei mai mulţi copii, trataţi corect, boala se vindecă în şapte zile.