07 Octombrie 2024
27 accesări
0 comentarii

Bronșita și bronșiolita sunt două afecțiuni respiratorii diferite, dar care au multe simptome comune, lucru care le face dificil de diferențiat. Medicii susțin că cele două boli pulmonare sunt raportate mai ales iarna și primăvara, când incidența infecțiilor respiratorii virale este crescută.

Mai rar, ele sunt cauzate de bacterii, de fungi sau de expunerea la substanțe toxice, iritante pentru căile respiratorii, precum noxele, fumul de țigară, vaporii de vopsea și diluanți, praful sau polenurile alergene. Acestea se deosebesc și prin categoriile de persoane pe care le afectează. Astfel, bronșita este o infecție comună, care afectează persoane de toate vârstele. Bronșiolita, în schimb, apare în majoritatea cazurilor la bebeluși și copii cu vârstă mai mică de doi ani. Alți factori care cresc susceptibilitatea copiilor la bronșiolită pot fi: nașterea prematură; boli asociate, în special cardiace și pulmonare; expunerea pasivă la fumul de țigară; intrarea în colectivități și contactul cu alți copii bolnavi. În primele zile de evoluție, bronșita și bronșiolita au manifestări asemănătoare răcelilor comune: nas înfundat și secreții nazale; tuse productivă, cu expectorație galbenă sau verde; febră mică; stare de oboseală și epuizare; pierderea apetitului. După câteva zile de evoluție, apar și alte simptome: respirație șuierătoare (wheezing pulmonar); dificultăți de respirație; agravarea tusei etc.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU