cancerpancreaticuncoctaviandumit-1382722447

cancerpancreaticuncoctaviandumit-1382722447
27 Octombrie 2013
1176 accesări
0 comentarii

Cancerul pancreatic este o boală care se lasă descoperită destul de târziu, favorizând astfel producerea metastazelor, spun specialiştii.
În funcţie de zona pancreatică afectată, tumorile pot fi prezente în zona exocrină (unde sunt produse enzimele digestive) sau în zona endocrină (unde sunt produşi hormonii şi insulina). „Trebuie precizat faptul că tumorile endocrine, de obicei, sunt benigne, însă, prin secreţia anormală de hormoni pot cauza probleme medicale. Simptomele bolii se fac tardiv resimţite. Dacă tumoarea apare la nivelul capului pancreatic, simptomele sunt: pierdere în greutate, icter, grăsimi în scaun, uneori durere abdominală. În cazul în care cancerul este localizat la corpul pancreasului sau la coada acestuia, apar dureri abdo-minale şi scăderea în greutate. Simptomele generale pot include scădere a greutăţii, stare generală de rău, lipsa poftei de mân-care, creşterea glicemiei. Cauzele care favorizează apariţia cancerului pancreatic sunt încă necunoscute, însă controalele medicale anuale pot determina un diagnostic corect şi util pacientului. Factorii de risc ţin însă de istoricul familial, de instalarea diabetului, fumat, dieta necorespunzătoare, bogată în grăsimi, carne procesată şi afumată, dar şi un nivel scăzut al seleniului în organism”, explică dr. Octavian Unc, medic primar chirurgie generală în cadrul Clinicii MACTA din Constanţa.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Redactor