13 August 2012
1170 accesări
53 comentarii
Noul act normativ care prevede legislaţia în sistemul sanitar ar trebui să fie adoptată de către parlamentari până la sfârşitul trimestrului patru al acestui an, după cum a anunţat, sâmbătă, Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii. Conform acestuia, legea va intra în Parlament odată cu finalizarea dezbaterii publice. „Legea sănătăţii, după ce se termină dezbaterea publică, va intra în Parlament. Până la sfârşitul trimestrului patru ar trebui să fie adoptată”, a spus Vasile Cepoi, la finalul discuţiilor de la sfârşitul săptămânii trecute cu misiunea FMI. Reamintim că noul proiect de lege a sănătăţii a fost publicat pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii la începutul lunii iulie. Potrivit proiectului de act normativ, spitalele vor putea fi publice, private şi publice cu structuri în care se desfăşoară activitate privată, cu obligaţia de a acorda primul-ajutor de urgenţă, în funcţie de competenţă, oricărei persoane care se prezintă în unitate. Totodată, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se va transforma în Autoritatea Naţională de Reglementare a Asigurărilor Obligatorii de Sănătate (ANRAOS), iar asiguratul se va putea înscrie fie la o societate mutuală de asigurări de sănătate, fie la un asigurator privat. Asociaţiile de pacienţi s-au declarat însă nemulţumite de acest proiect. Printre minusurile amintite de pacienţi se numără lipsa precizărilor privind drepturile bolnavilor, reorganizarea CNAS ca societate mutuală, dar şi modul de finanţare a sistemului sanitar.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

15 comentarii

26 februarie
Rnlvmr
Ljptfh oqlkps

cheap semaglutide 14 mg - order periactin 4mg generic order generic periactin

24 februarie
Rkhklc
Rpricq ulkzow

augmentin 1000mg brand - nizoral price buy cymbalta 20mg pill

2 februarie
Zepkte
Frrlvw mdwcmz

buy zithromax generic - cost zithromax 500mg where to buy bystolic without a prescription

19 ianuarie
Ahelwe
Klkbxa jljnyv

amoxicillin online buy - cheap amoxil combivent 100 mcg cost

19 ianuarie
Knwvcy
Mwnrsn lfugmg

buy accutane 20mg online - buy cheap dexona zyvox order online

12
Articol publicat de Alexandra MALACHI