04 Noiembrie 2015
2655 accesări
33 comentarii

Având în vedere că sarcina extrauterină este, de obicei, cauzată de leziuni anterioare la nivelul trompelor uterine, o femeie aflată în această situaţia nu poate preveni o altă sarcină de acest fel, susţin specialiştii. Cu toate acestea, dacă gravida are o infecţie pelvină, investigarea şi tratarea cauzelor acesteia o pot ajuta la reducerea riscurilor de a avea o viitoare sarcină ectopică.În orice caz, medicul o va programa la o consultaţie ulterioară pentru a investiga cauza sarcinii extrauterine şi îi va oferi sfaturi cu privire la sarcinile viitoare.

„Dacă rămâi însărcinată după o sarcină extrauterină, consultă-ţi medicul cât mai curând posibil. Ar trebui să efectuezi o ecografie la aproximativ şase săptămâni, pentru a verifica dacă sarcina ta se dezvoltă în locul potrivit.

Nu este uşor să faci faţă impactului pe care îl poate avea o sarcină extrauterină. Dacă este posibil, acordă-ţi timpul necesar pentru a te reface atât emoţional, cât şi fizic, înainte de a concepe din nou. Adresează-te medicului tău pentru a-ţi oferi sfaturi şi aşteaptă până când te simţiţi pregătită.

Din punct de vedere fizic, dacă ai suferit o intervenţie chirurgicală laparoscopică, este recomandat să aştepţi o perioadă de trei luni înainte de a concepe din nou.

Dacă ai suferit o intervenţie chirurgicală abdominală, cel mai bine este să aştepţi şase luni, pentru a permite cicatricilor să se vindece şi ţesuturilor să se refacă complet.

De asemenea, dacă ai urmat un tratament medicamentos pe bază de metotrexat, este recomandat să aştepţi aproximativ trei luni înainte de a avea o nouă sarcină, pentru a te asigura că acesta a fost complet eliminat din organismul tău”, explică dr. Mohamed Zaher, specialist în obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului Isis.

Taguri articol: familie fertilitate sarcina sarcina extrauterina

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

33 comentarii

21 septembrie
Ncrhlu
Qggsks mdaole

buy mobic medication - buy maxalt 5mg without prescription toradol us

20 septembrie
Ugboej
Oeiwsy bsmoka

cyproheptadine 4mg drug - order tizanidine 2mg pill buy tizanidine for sale

15 septembrie
Vghddb
Cowwnh jvkuwz

buy generic voveran - buy diclofenac cheap buy nimodipine pills for sale

15 septembrie
Ojwooy
Jmuxiq ftxklj

baclofen pills - feldene 20 mg usa buy piroxicam without prescription

9 septembrie
Uqspmn
Gczmlb jodejc

purchase mestinon for sale - mestinon 60mg oral buy imuran pill

8 septembrie
Tomasy
Ijhcch ybauvg

rumalaya tablets - buy rumalaya generic endep where to buy

1 septembrie
Snsjxf
Zfwyfd osxakh

purchase diclofenac without prescription - aspirin 75mg brand aspirin buy online

31 august
Hrqkct
Gmfeft pfuxqd

buy mebeverine pills for sale - colospa uk oral cilostazol 100mg

27 august
Cjwowu
Nvzkzt xlibpj

celecoxib 200mg uk - urispas brand buy indocin 50mg for sale

26 august
Nufyew
Ouupkk xrjyfz

buy probenecid 500 mg generic - buy probalan online cheap order generic tegretol 200mg

1234
Articol publicat de Andreea Năstase