Selectam colaboratori pentru activitate la domiciliu. Se poate lucra si part-time. Sunt necesare cunostinte minime de navigare pe internet, lucru cu fisiere pdf si word si minim studii medii. Detalii la adresa de email: [email protected]
Consultaţiile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la care au dreptul asiguraţii fac parte din asigurarea de sănătate de stat. Ce ne aşteaptă, însă, din 2016 sunt noi reguli în ceea ce priveşte prevenţia.
Modificările principale care vor fi puse în practică în 2016 la pachetul minimal de servicii şi la pachetul de servicii de bază constau, în primul rând, în creşterea numărului de consultaţii atât la pacienţii tineri, cât şi la cei vârstnici, care au deja un istoric medical încărcat de diagnostice.
Mai exact, pentru evaluarea clinică şi paraclinică, prescrierea tratamentului şi urmărirea evoluţiei asiguraţilor se acordă patru consultaţii/trimestru, în limita a două pe lună, faţă de o consultaţie pe lună/trimestru, cum era până acum.
În plus, pacienţii asiguraţi pot apela la medicul de familie, în timpul programului de lucru în cabinet, pentru administrarea de medicamente (intramuscular, subcutanat, intradermic, intravenos sau perfuzabil).
Pe lista serviciilor diagnostice şi terapeutice au fost introduse, recoltarea de material bioptic, metodă de depistare a cancerului, tratamentul postoperator al rănilor abdominale, intervenţiilor chirurgicale după cezariană, sarcinii extrauterine operate, histerectomiei (îndepărtarea chirurgicală a uterului), endometriozei şi sfatul genetic. În acelaşi timp, sunt incluse psihoterapia pentru copii/adulţi şi kinetoterapia pentru copiii cu autism.
Mai multe consultaţii pentru gravide
Gravidele au dreptul la o consultaţie pentru fiecare trimestru de sarcină.
În baza pachetului minimal, la supravegherea sarcinii şi a lăuziei, pacientele beneficiază de o consultaţie pentru fiecare trimestru de sarcină şi de o consultaţie în primul trimestru de după naştere.
În cadrul monitorizării evoluţiei sarcinii şi lăuziei, pacientele vor beneficia la medicul de familie de supraveghere din luna a şaptea până în luna a noua (de două ori pe lună), testare pentru HIV, hepatită B şi C, precum şi de urmărirea lăuziei la domiciliu. La cabinetul medical vor fi acordate o consultaţie pentru fiecare trimestru de sarcină şi o consultaţie în primul trimestru de la naştere.
Serviciile principale care vor fi incluse în pachetul de bază
Totodată, asiguraţii vor beneficia de mai multe servicii în asistenţa medicală primară. Aici vor fi incluse serviciile medicale curative pentru urgenţe medico-chirurgicale, afecţiuni acute, acutizările unor afecţiuni cronice şi pentru afecţiuni cronice, servicii de prevenţie şi profilaxie, servicii la domiciliu.
Vor exista, de asemenea, consultaţii pentru urgenţe şi alte situaţii, depistarea de boli cu potenţial endemoepidemic, servicii de planificare familială, servicii diagnostice şi terapeutice, servicii de sănătate conexe actului medical, dar şi servicii de supraveghere a sarcinii şi lăuziei.
În spitale, serviciile oferite în cadrul pachetului de bază vor cuprinde consultaţii de specialitate, investigaţii, tratamente medicale şi chirurgicale, îngrijire, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, cazare şi masă.
În acelaşi timp, persoanele asigurate vor avea parte de consultaţii de urgenţă la domiciliu, transport sanitar neasistat, precum şi de îngrijiri medicale şi paliative la domiciliu.
Serviciile medicale dentare vor consta, printre altele, în consultaţii, tratamentul cariilor simple, tratamentul cangrenei pulpare, extracţia dinţilor permanenţi.
Selectam colaboratori pentru activitate la domiciliu. Se poate lucra si part-time. Sunt necesare cunostinte minime de navigare pe internet, lucru cu fisiere pdf si word si minim studii medii. Detalii la adresa de email: [email protected]