22 Decembrie 2016
2285 accesări
0 comentarii

Schimbările de temperatură,dar şi neglijenţa au băgatîn spital foarte muţi bolnavide inimă. Secţia de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă devine pe zi ce trece tot mai neîncăpătoare, la acest moment, toate cele74 de paturi fiind ocupate,plus cele de pe Terapie Intensivă. Cei mai mullte cazurisunt decompensări ale unor afecţiuni cardiace. Alţi pacienţi sunt aduşi, însă, de rudeşi „uitaţi“ în spital de sărbători.

Frigul este un duşman de temut pentru bolnavii de inimă. Se pare că frigul i-a dat complet peste cap, tot mai mulţi bolnavi cronici cu afecţiuni cardiace ajungând la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. „Temperaturile scăzute duc la creşterea crizelor anginoase la pacienţii cu boală cardiacă ischemică. Toate acestea duc la decompensarea bolilor cardiace, cărora li se adaugă virozele, pneumoniile, care şi ele decompen-sează bolnavul”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, dr. Anca Rădulescu, medic cardiolog. Specialistul a precizat că la acest moment se lucrează la capacitate maximă.

Cadrele medicale se confruntă zilnic nu doar cu pacienţi cu decompensări ale afecţiunilor cardiace, dar o bună parte dintre ei sunt pacienţi care au şi alte boli sau care nu sunt îngrijiţi corespunzător de familie şi care locuiesc în condiţii improprii. „Unii stau pe stradă, alţii în locuinţe neîncălzite, dar cei mai mulţi au un nivel scăzut de trai. În plus, de cele mai multe ori, oamenii ne ignoră reco-mandările, nu îşi iau medicaţia cum ar trebui şi, din acest motiv, decompensările devin tot mai frecvente şi, din păcate, revin mereu la spital. Spre exemplu, avem câţiva pacienţi care la o lună-două se întorc mereu la noi”, a precizat medicul.

Bătrâni abandonaţiîn spital de familiiCa în fiecare an, în spital există şi pacienţi care sunt aduşi în apropierea sărbătorilor de iarnă în spital şi care ulterior nu mai sunt vizitaţi de familie. Motivul? Copiii, nepoţii, rudele pleacă în concedii şi în acest fel scapă de-o grijă. Ei îşi lasă părinţii sau bunicii în spital şi îşi văd liniştiţi de treabă, petrecându-şi în tihnă sărbătorile, fără să-şi mai facă griji în privinţa bătrânilor. Desigur, există şi situaţii în care vârstnicii înşişi spun că se simt mai bine la spital, unde beneficiază nu numai de tratament, dar au un acoperiş deasupra capului şi mănâncă o masă caldă. Mai mult decât atât, urmează o perioadă în care pacienţii vor fi tentaţi să guste din mâncărurile tradiţionale de Crăciun. Cu toate acestea, ei sunt sfătuiţi să nu facă excese alimentare, să nu fumeze şi să nu consume alcool. „Bolnavii pot mânca de sărbători, dar să nu facă abuzuri de nici un fel. Pe de altă parte, persoanele care se ştiu cu hipertensiune arterială, trebuie să consume sare în cantităţi cât mai mici. Nu o dată s-a întâmplat ca ei să mănânce friptură, cârnaţi şi apoi să ajungă la o decompensare a insuficienţei cardiace, tocmai din cauza abuzurilor acestea de sare. Unii sunt chiar sinceri şi ne spun că au consumat murături sau altceva. Oricum, cei care nu respectă indicaţiile, nu înţeleg că boala lor este cronică şi starea de sănătate li se poate agrava şi să nu se mai poată face nimic pentru ei”, a explicat medicul cardiolog.

Taguri articol: stiri medicale cardiolog cardiologie boli medic spital pacienti

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU