Pe timpul celor nouă luni de sarcină, femeia experimentează tot felul de stări. Una dintre micile neplăceri care apar în acest interval sunt vergeturile, acestea făcându-şi loc acolo unde elasticitatea pielii nu este suficientă. La aproximativ 90% dintre femei, ele apar pe abdomen, sâni sau coapse. Apoi, începeţi să vă confruntaţi cu arsuri la stomac. Specialiştii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna” afirmă că multe dintre viitoarele mame suferă de piroze, fenomen prin care acidul gastric urcă pe esofag, situaţie provocată de puternica impregnare hormonală din primele luni de sarcină. În acelaşi timp, numeroase femei au mâncărimi la nivelul abdomenului, acestea, având loc, de fapt, din cauza întinderii puternice a pielii. Totodată, mameloanele se lărgesc şi capătă o culoare mai închisă. Deci, încă o dată, este vorba despre o schimbare legată de agitaţia hormonală. Nu vă speriaţi, în timp, situaţia va reveni la normal.
De problema picioarelor umflate nu scapă nici o graviduţă. La câteva luni de la instalarea sarcinii, veţi avea impresia că picioarele sunt extrem de grele şi umflate, încât abia dacă vă mai puteţi mişca. În unele cazuri, pot apărea şi mâncărimi ale membrelor.
Aşa cum era de aşteptat, de-a lungul sarcinii, uterul se măreşte. Urmarea este cât se poate de clară: acesta apasă pe abdomen şi pe bazin, comprimând venele, iar circuitul venos se desfăşoară mai anevoios. Oricum, indiferent de problemele cu care vă veţi confrunta până la naştere, nu contează, veţi trece peste ele, mai ales când ştiţi ce minune vă aşteaptă la capăt de drum.