Older Man and Woman
Persoanele cu risc crescut de infecţie cu virusul hepatic C ar trebui să nu neglijeze testările, pentru a preveni îmbolnăvirea de hepatită. În prezent, această boală afectează foarte multe persoane, prevalenţa în România pentru hepatita cu virus C fiind de aproximativ de 3,23%, adică 700.000 - 800.000 de persoane, iar cu virusul B aproximativ 4%, însemnând peste un milion de bolnavi, a declarat dr. Florin Căruntu de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”. Medicul a punctat că foarte puţini din cei afectaţi sunt diagnosticaţi şi trataţi. Potrivit dr. Căruntu, este necesar să fie testate în mod special persoanele cu risc crescut de infecţie, cele care au suferit transfuzii înainte de 1990, cei cu multiple internări şi tratamente, cu boli sexuale, cu parteneri multipli, cei care au în familie pe cineva infectat, cei născuţi din mame cu infecţie şi cei care au fost infectaţi înainte de introducerea vaccinării împotriva hepatitei B.
„E important să încurajăm adulţii să se testeze pentru hepatite şi, pentru a preveni o infecţie viitoare cu virusul hepatic B, să se vaccineze. E necesar să avem programe de screening pentru persoanele aflate la risc, pentru familiile celor care ştiu că au deja o formă de hepatită cronică virală. E necesar să încurajăm femeile care îşi doresc un copil să se testeze, dacă este posibil chiar înainte de a rămâne însărcinate”, a declarat şi Marinela Debu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO). Menţionăm că mâine, 28 iulie, peste tot în lume este marcată Ziua Mondială a Hepatitei.
Totodată, în lunile august şi septembrie, în judeţul Constanţa se va derula o campanie de depistare a virusului hepatitei C. Constănţenii se vor putea testa, la preţ redus, în centrele Bioclinica din municipiul Constanţa şi din Cernavodă. Analizele vor costa aproximativ 18 lei, cu 55% mai puţin decât preţul iniţial (39 lei). Pacienţii vor primi rezultatele în 48 de ore de la testare, în cadrul clinicii unde s-a făcut recoltarea, iar în cazul în care rezultatul va fi unul pozitiv, medicii specialişti le vor oferi consiliere gratuită.