Mai mulţi tineri constănţeni au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la un eveniment unic la nivel judeţean şi naţional, cu discuţii libere despre bolile cu transmitere sexuală. Elevii au fost implicaţi activ în discuţii educative, despre recunoaşterea şi prevenirea îmbolnăvirii cu aceste virusuri, care sunt contactate din ce în ce mai frecvent, la nivel judeţean, spun specialiştii.
„Scopul acestei acţiuni este de a aborda neconvenţional şi cât se poate de productiv, prin intermediul unui joc şi al unui concurs, din care tinerii să afle cât mai multe lucruri, să înveţe să îşi pună întrebări şi practic să înveţe despre o viaţă sănătoasă. Tinerii prezenţi i-am adus prin puterea reţelelor de socializare şi prin reţeaua de voluntari extraordinari care sunt aici în Constanţa şi am mizat şi pe factorul curiozitate, pentru că o astfel de abordare este unică la nivel judeţean şi aş putea să spun chiar la nivel naţional. Statisticile naţionale şi europene referitoare la sănătatea reproducerii sunt îngri-jorătoare. Jumătate din adolescente au infecţie cu transmitere sexuală în primii doi ani de la începerea vieţii sexuale. Acest lucru îl putem rezolva pe termen mediu şi lung, prin astfel de intervenţii, învăţând despre sănătate, învăţând astfel prin orice fel de demers, cât este de importantă sexualitatea pentru fiecare tânăr şi care este momentul potrivit. Tinerii trebuie să ştie care sunt oamenii şi informaţiile care îi pot ajuta. Eu cred în acest proiect foarte mult şi mă implic în el personal şi încerc să fac lucrurile să se schimbe”, declară Lia Vasilescu, manager Love Plus.
Fie că au fost câştigători sau nu, la sfârşitul concursului susţinut de organizatori, toţi tinerii au primit cadouri, prezervative, dar şi numeroase sfaturi, bune de urmat, pentru a avea o viaţă sexuală sigură şi sănătoasă. Evenimentul a fost organizat cu ajutorul Organizaţiei PSI România.