Pentru mulţi, o ceaşcă de ceai este un răsfăţ într-o zi friguroasă şi o opţiune sănătoasă faţă de restul băuturilor existente pe piaţă. Ceaiurile sunt recunoscute pentru efecte pozitive asupra sănătăţii organismului şi a stării de spirit.
Efectele benefice ale ceaiurilor au fost valorificate încă din antichitate. Băute preventiv, pentru vindecarea diferitelor afecţiuni, pentru energizare sau pur şi simplu pentru a ne relaxa după o zi stresantă, ceaiurile fac parte din viaţa noastră din cele mai vechi timpuri.
Dacă înainte pregătirea ceaiurilor presupunea efectuarea mai multor procese de procurare, uscare şi păstrare a plantelor, astăzi le găsim direct sub forma unor plicuri sau granule pe rafturile magazinelor.
Atras de un ambalaj frumos colorat şi de combinaţiile de arome, consumatorul nu ştie de fapt aproape nimic despre ceaiul pe care îl bea.
De la pesticide, la arome artificiale şi coloranţi
Pesticidele sunt folosite pretutindeni în agricultură, iar plantaţiile pentru ceaiuri nu fac excepţie. Consumatorul nu va şti niciodată ce tipuri de pesticide au fost folosite în tratarea ceaiului pe care îl soarbe liniştit din ceaşcă sau dacă plantele din care a fost preparat au fost spălate înainte de a fi uscate şi plasate în plicurile de ceai.
Pe de altă parte, oricine poate afla ce conţine un ceai din comerţ, doar citind ingredientele de pe ambalaj.
Cei care doresc un ceai autentic, ocolesc ceaiurile granulate care, deşi sunt mult mai comod de folosit, iar gustul lor este plăcut şi intens, nu sunt sută la sută naturale.
Aşadar pliculeţele de ceai reprezintă soluţia cea mai naturală şi la îndemână pentru a savura băutura preferată. Problema este că inclusiv acestea conţin, pe lângă ingredientele naturale, substanţe menite să le potenţeze aroma.
De regulă, acest lucru este valabil la majoritatea ceaiurilor ce prezintă combinaţii speciale de arome. În lista de ingrediente veţi observa menţionate, pe lângă plante sau fructe uscate, substanţe precum acidul citric sau binecunoscutele arome naturale şi identic naturale. Se presupune că aroma unui ceai este dată de ingredientele sale autentice, nu de nişte substanţe obţinute în laborator.
Unele ceaiuri, în special cele de cireşe, conţin, pe lângă aromele artificiale, şi coloranţi care să le ofere un aspect mai atrăgător.
Ce fel de ceaiuri trebuie să bem?
În primul rând, trebuie să citim ingredientele de pe ambalajul ceaiului, lucru pe care ar trebui să-l facem la orice alt produs alimentar pe care intenţionăm să-l achiziţionăm.
Pe piaţă există şi sortimente de ceai fără arome artificiale sau coloranţi. Ce-i drept, nu sunt la fel de gustoase şi atrăgătoare ca cele cu diferite adaosuri, iar citirea ingredientelor este un efort suplimentar, dar măcar le puteţi consuma cu încredere.
Dacă vreţi să fiţi siguri că în ceaşca voastră de ceai nu sunt şi pesticide, atunci alegeţi ceaiuri certificate bio.
Sau puteţi alege varianta clasică, de pe vremea bunicilor: faceţi o plimbare în natură şi culegeţi plantele preferate pentru ceai.
Codiţele de cireşe, florile de tei, de salcâm, de soc, de muşeţel sau sunătoare, sunt doar o parte dintre plantele din care se prepară ceaiuri tradiţionale româneşti. Le puteţi adăuga felii de lămâie sau portocală, scorţişoară, ardei iute sau ghimbir pentru a le oferi o aromă mai specială.
Dacă tot alegem să savurăm un ceai în cinstea sănătăţii noastre, măcar să alegem o variantă autentică, în locul păcălelilor comerciale pe care le întâlnim la tot pasul.