04 Decembrie 2015
1280 accesări
0 comentarii

Vă este poftă de ceva dulce, dar vă e teamă de calorii? Îndulcitorii artificiali vă promit toate beneficiile zahărului, fără a suporta consecinţele negative ale acestuia. Însă îndulcitorii artificiali au şi ei riscurile lor, mai mult sau mai puţin cunoscute.

Aceştia au devenit un ingredient controversat imediat după ce, în 1878, s-a descoperit zaharina, primul îndulcitor fără calorii. Chiar şi la acea vreme, specialiştii în sănătate publică puneau sub semnul întrebării siguranţa consumului acestui îndulcitor creat în laborator. Zaharina a fost descoperită de către un chimist care lucra cu gudronul de cărbune, un material carcinogen.

Dezabaterile referitoare la potenţialele riscuri ale consumului de îndulcitori artificiali continuă şi în prezent. După o cercetare exhaustivă a studiilor privitoare la aspartam, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară a declarat, la finalul anului 2013, că îndulcitorul este sigur pentru consum şi nu cauzează cancer. Între timp, Centrul pentru Ştiinţă în Interes Public a condamnat această decizie.

Cel mai greu le este consumatorilor care nu ştiu ce să aleagă. Dacă doriţi să slăbiţi, atunci aceşti îndulcitori vă vor ajuta să eliminaţi o mare parte din caloriile din meniu. Dar, ca orice invenţie a industriilor chimice şi alimentare, îndulcitorii artificiali nu se ridică la înălţimea promisiunilor pe care le fac. Pe lângă riscul de cancer, cercetătorii au identificat şi alte efecte negative ale îndulcitorilor artificiali.

În primul rând, aceştia înşală papilele gustative. Atât îndulcitorii artificiali, cât şi cei naturali, precum stevia, sunt de sute şi uneori mii de ori mai dulci decât zahărul. „Cercetările arată că expunerea papilelor gustative la aceşti îndulcitori intenşi le scade receptivitatea la sursele naturale de zahăr, precum fructele”, precizează Anne Alexander, autoarea cărţii „The Sugar Smart Diet”. Atunci când papilele gustative îşi pierd sensibilitatea, există o probabilitate mai mare să vă fie poftă de alimente din ce în ce mai dulci.

Îndulcitorii artificiali nu păcălesc numai papilele gustative, ci şi intestinele. Susan Swithers, doctor şi profesor în neuroştiinţe comportamentale şi lider al cercetărilor despre îndulcitorii artificiali la Universitatea Purdue, declară că „intestinele devin confuze atunci când consumaţi îndulcitori artificiali extrem de dulci şi cu zero calorii”. Gustul dulce trimite un semnal către intestin că există un aliment bogat caloric. „Problema este că atunci când caloriile anticipate nu sosesc, intestinul nu utilizează în mod eficient alimentele, iar acest lucru creează un efect de cascadă care interferează cu semnalele de foame ale organismului”, adaugă specialistul.

O parte din acest efect de cascadă are legătură cu insulina. Atunci când gustaţi alimente dulci, chiar dacă acestea nu conţin calorii, organismul va continua să secrete insulină, ca şi cum aţi fi consumat zahăr. Insulina face ca glicemia să crească brusc, ceea ce declanşează poftele.

De asemenea, cercetările lui Swithers sugerează că îndulcitorii artificiali împiedică producerea hormonului glucagon (GLP-1) care controlează nivelul glicemiei şi starea de saţietate.

Combinaţi, cei doi hormoni pot declanşa o senzaţie mai mare de foame şi creşte probabilitatea de a mânca mai mult.

Deşi pare paradoxal, mai multe studii au arătat că cei care consumă băuturi răcoritoare îndulcite artificial au un risc mai mare de a dezvolta diabet de tip 2.

În concluzie, dacă vreţi să slăbiţi sau să vă menţineţi greutatea, eliminaţi dulciurile din dietă. Iar dacă totuşi nu puteţi rezista tentaţiei, este mai onest faţă de organism şi de voi înşivă să consumaţi alimente îndulcite cu zahăr, decât cu nişte compuşi chimici care prezintă o siguranţă îndoielnică. Şi nu uitaţi, totul stă în cantitate!

Taguri articol: nutritie zahar diabet dietă insulina glicemie

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea Alexandra Zamfir