07 Iulie 2024
68 accesări
0 comentarii

Cataracta este una dintre cele mai frecvente afecţiuni oculare, care se manifestă prin opacifierea cristalinului, ceea ce duce la scăderea progresivă a vederii pacientului. Conform specialiștilor, pentru recuperarea vederii, cristalinul opacifiat trebuie îndepărtat chirurgical, deoarece nu s-a găsit până în prezent nici o altă metodă de recuperare a transparenţei lui. Dezvoltarea cataractei la adult este cauzată de îmbătrânire, expunerea la lumina solară, fumat, subalimentaţie, traumatisme oculare, boli de sistem, precum și de medicaţii cum ar fi steroizii.

În zilele noastre, mai mult de jumătate dintre persoanele trecute de 65 de ani au cataractă. Pacienții se plâng, de obicei, de imagini înceţosate, neclare. Anumiți factori predispun la apariția bolii și anume:

vârsta înaintată, îmbătrânirea (cataracta senilă); expunerea excesivă la raze ultraviolete (UV), și anume, lumină naturală, expunerea artificială (saloane pentru bronzat artificial); diabetul zaharat, în special diabetul decompensat (cu valori mari ale glicemiei). Acestora li se adaugă alte boli oftalmologice, precum glaucomul, uveita cronică, dezlipirea de retină, tratamentul cronic cu corticosteroizi (medicamente antiinflamatorii puternice) ereditatea.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU