14 Iulie 2022
376 accesări
31 comentarii

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care le frământă pe viitoarele mămici. Teama ca bebeluşul să nu aibă probleme de sănătate le determină pe unele femei însărcinate să apeleze prea des la această modalitate de testare.

Pe de altă parte, sunt gravide care nu fac nici ecografiile necesare din timpul sarcinii, indicate de medicul care supraveghează sarcina. Numărul de ecografii efectuate, precum şi tipul ecografiilor (2D, 3D, 4D, sau 5D) trebuie stabilite împreună cu medicul curant. Acestea sunt necesare pentru depistarea unor anomalii congenitale posibile, dar şi pentru a preconiza o posibilă naştere prematură. Iată ce ne sfătuiesc specialiştii, cu privire la numărul ecografiilor pe care o gravidă ar trebui să le efectueze, pe tot parcursul sarcinii. În general, sunt necesare 4-5 ecografii într-o sarcină, potrivit specialiştilor.

„Prima se efectuează transvaginal, în momentul luării în evidentă, pentru a stabili existenţa sarcinii, localizarea ei şi numărul embrionilor.


Apoi urmează morfologia de trimestru I, efectuată între săptămânile 11-13, ideal, la sfârşitul săptămânii 12 şi începutul săptămânii 13. Este o examinare esenţială care, împreună cu bi-testul, va stabili riscul pentru sindromul Down şi care poate evidenţia malformaţii severe, incompatibile cu viaţa, cum ar fi anencefalia. Se va măsura lungimea colului pentru a stabili riscul de naştere prematură, se efectuează combinat abdominal şi trans-vaginal. Morfologia de trimestru II se efectuează abdominal între săptămânile 20 - 24, o scanare completă a tuturor organelor fetale. Monitorizarea stării fetale (fetal well being), efectuată abdominal în jurul vârstei gestaţionale de 32 de săptămâni, va stabili dacă fătul creşte normal şi armonios. Include examinarea Doppler a vaselor cerebrale şi ombilicale fetale, pentru a stabili dacă bebeluşul primeşte oxigenul necesar, examinarea placentei şi a lichidului amniotic.


Ecografia finală, efectuată abdominal la 36 - 38 săptămâni, stabileşte greutatea fetală, existenţa circularei de cordon pericervicale, funcţionarea normală a placentei, poziţii anormale ale fătului, prezentaţia etc.”, a explicat dr. Coralia Ştefănescu, medic primar Obstetrică – Ginecologie.

Taguri articol: sfatul medicului ecografie sarcina

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

31 comentarii

15 septembrie
Uxhquv
Xhlvxw kryaiz

order baclofen 10mg online cheap - buy feldene 20mg buy piroxicam 20 mg generic

11 septembrie
Ijbhrl
Ciebkz cztwvb

voveran where to buy - cheap nimotop without prescription cheap nimodipine generic

9 septembrie
Ikgxxy
Gzfurt vfgkvs

purchase mestinon sale - purchase azathioprine sale how to buy imuran

4 septembrie
Edhatl
Emvaxl zfqcjl

buy generic rumalaya online - buy amitriptyline 50mg pill amitriptyline for sale online

1 septembrie
Nhxmqg
Msypsu qhxqts

buy cambia pill - where can i buy aspirin aspirin 75mg usa

27 august
Nsylel
Ruqpjm ldxnip

buy celecoxib pills for sale - buy celecoxib online cheap order indomethacin pill

27 august
Pnalrt
Eaxryr smlize

purchase mebeverine pills - etoricoxib without prescription cheap cilostazol 100 mg

22 august
Hjdwak
Sfaruj dpqwro

purchase probenecid pills - order etodolac 600 mg pills buy tegretol 200mg generic

21 august
Krmqtd
Crvkof oerfjx

buy neurontin 800mg sale - buy nurofen online how to buy azulfidine

17 august
Xdskek
Vjfbvs fuikzw

order besivance online - sildamax over the counter sildamax order online

1234