Printre afecţiunile cu efecte devastatoarea asupra nou-născuţilor, se numără şi hipotiroidismul, susţin medicii, boală care, netratată, afectează dezvoltarea psihică şi fizică a copiilor.
Fie că este vorba despre forme tranzitorii cauzate de excesul de iod din organismul gravidei, fie că este vorba despre o boală declanşată de naşterea prematură, tratamentul pentru afectare tiroidiană nu trebuie să întârzie.
„Desigur că tratamentul pentru hipotirodism trebuie să aibă startul încă din perioada de sarcină, urmând ca, la naştere, copilul să fie supus unui test specific pentru a diagnostica boala.
Deficitul de hormoni pentru un copil în plină dezvoltare este cel mai periculos proces care poate interveni în creşterea normală a acestuia.
Orice pauză costă dezvoltarea creierului copilului. După vârsta de doi ani, creierul este complet dezvoltat. Există situaţia în care copilul este hipotiroidian şi atunci se confirmă diagnosticul şi trebuie să continue toată viaţa tratamentul sub control periodic”, explică dr. Eduard Circo, specialist în cadrul secţiei de endocrinologie din Spitalul Judeţean Constanţa.