14 Decembrie 2015
71824 accesări
177 comentarii

Mult timp, regimul bazat pe consumul de lapte a fost recomandat bolnavilor de ulcer gastric. Studiile recente arată însă că laptele nu are drept efect neutralizarea acidităţii ci, din contră, are tendinţa de a mări producerea de sucuri gastrice. Totuşi, la unele persoane, laptele pare să aibă un efect calmant. Nu este nevoie să se renunţe la consumul de lapte, atât timp cât acesta face parte dintr-un regim echilibrat, care include toate grupele de alimente.

„S-a considerat că fragmentarea alimentaţiei în 5-6 mese zilnice este benefică pentru bolnavii de ulcer. Prin urmare, se recomandă trei mese echilibrate pe zi şi adăugarea a două gustări, dacă acest lucru are drept efect reducerea durerii.

De asemenea, condimentele, care sunt de obicei interzise bolnavilor de ulcer, nu ar trebui excluse decât dacă nu sunt tolerate. În plus, se pare că ulcerul este mai frecvent la persoanele al căror regim este sărac în fibre alimentare.

Reducerea hipersecreţiei acide şi vindecarea leziunilor gastrice se pot face prin evitarea alcoolului şi tutunului, a meselor abundente, a băuturilor care conţin cafeină. De reţinut că gustările luate prea târziu pot determina hiperaciditate în timpul nopţii.

Deşi suntem într-o perioadă de post, pacienţii trebuie să includă o sursă de proteine (lapte, carne, ouă, brânză) la fiecare masa sau gustare”, a precizat dr. Cosmin Popa, medic specialist gastroenterolog în cadrul centrului medical Gastromond.

Taguri articol: sfatul medicului ulcer boli de stomac ulcer gastric

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

25 comentarii

21 ianuarie
игры скачать торрент
Torrentsigruha.net - игры 2025 скачать через торрент

Для тех, кто ищет доступ к лучшим новинкам, torrentsigruha.net предлагает игры 2024 скачать на ПК. Загрузите любимые проекты и будьте в курсе всех новых трендов игровой индустрии.

21 ianuarie
скачать игры
Torrentsigruha.net - игры на ПК

Хотите насладиться игры на ПК, которые вы ждали весь год? Torrentsigruha.net – это ваш портал в мир гейминга. Тысячи игроков обмениваются играми, что делает загрузки сверхбыстрыми.

18 ianuarie
spablidactibult
Программы и игры для Андроид телефона

скачать крайзис на телефон https://apk-smart.com/igry/strelyalki/218-crysis.html скачать крайзис на телефон P.S Live ID: K89Io9blWX1UfZWv3ajv P.S.S Программы и игры дл Программы и игры для Андроид телефона Программы и игры для Андроид телефона 831c5aa

18 ianuarie
Doramaclub.tv
Doramaclub.tv - китайские дорамы с русской озвучкой

Откройте для себя дорамы бесплатно, наслаждаясь огромной коллекцией лучших сериалов. Вам не нужно платить или проходить сложные регистрации – просто заходите и выбирайте любимое.

18 ianuarie
Robertfielt
советы для успешной игры в покер - nztpoker.com

Реагируйте на ходы соперников мгновенно! Советы для игры в покер в реальном времени помогут вам действовать быстро и эффективно. Узнайте, как принимать решения без промедлений!

123
Articol publicat de Andreea Năstase