Deşi medicii spun că preparatele din carne, în special mezelurile care se găsesc în comerţ, nu sunt recomandate atâta timp cât vrem să avem grijă de sănătatea noastră, cel mai grav este că părinţii le dau şi copiilor astfel de preparate.
„Mezelurile conţin foarte multă sare, nitriţi, alergeni, dar şi foarte multe «E-uri» care pot fi introduse în alimente prin coloranţi sau conservanţi.
Cele mai periculoase sunt şoriciul şi pieliţele, dar şi cantitatea foarte mare de grăsime care poate duce la suprapondere. De aici, începe un lung şir de afecţiuni, pentru că organismul copiilor este extrem de vulnerabil faţă de cel al unui adult. În plus, eu cred că mezelurile nu au ce căuta în alimentaţia copiilor cel puţin până la vârsta de 10 ani, deoarece pot avea şi efecte negative în ceea ce priveşte dezvoltarea lor”, explică dr. Cristina Mihai, medic primar pediatru, specialist în nutriţie pediatrică.