Toţi diabeticii ştiu că, deşi ambele tipuri de diabet sunt caracterizate de o glicemie crescută, cauzele şi manifestările bolii sunt, totuşi, diferite. Din păcate, nu este întotdeauna clar ce tip de diabet ne afectează. De exemplu, mulţi cred că bolnavii cu diabet de tip 2 sunt supraponderali şi nu au nevoie de injecţii cu insulină, în timp ce pacienţii cu diabet tip 1 sunt slabi.

Potrivit specialiştilor, aceste lucruri nu sunt întotdeauna adevărate. Astfel, la ora actuală, circa 20% dintre persoanele cu diabet tip 2 au o greutate normală la momentul diagnosticării şi multe ajung să fie dependente de insulină. În acelaşi timp, persoanele cu diabet de tip 1 pot fi supraponderale.

Deoarece ambele tipuri de diabet pot fi atât de variate şi imprevizibile, este adesea dificil de depistat ce tip de diabet are o persoană. Specialiştii atrag atenţia că aceste diferenţe sunt bazate pe generalizări, iar excepţiile sunt destul de des întâlnite.

De exemplu, nu este neapărat corectă afirmaţia că diabetul de tip 1 este diagnosticat în copilărie, pentru că multe cazuri sunt depistate la adulţi. Desigur, este adevărat că diabetul de tip 1 este diagnosticat, adesea, în copilărie, dar nu este asociat cu greutatea corporală excesivă, ci se tratează cu ajutorul injecţiilor sau al pompelor de insulină. Cert este că boala nu poate fi ţinută sub control fără insulină.

Apoi, diabetul de tip 2 este diagnosticat, de obicei, după vârsta de 30 de ani şi este asociat, adesea, cu niveluri crescute ale colesterolului şi/sau tensiunii arteriale la diagnosticare. În primă fază, acesta este tratat fără medicaţie sau cu pastile. De precizat că diabetul de tip 1 este o boală autoimună, ceea ce înseamnă că sistemul imunitar al organismului atacă celulele din pancreas care produc insulină. Diabetul de tip 2 este diferit, sistemul imunitar al persoanelor bolnave nu atacă celulele beta. În schimb, diabetul de tip 2 este caracterizat de pierderea capacităţii organismului de a mai răspunde la insulină, moment în care apare sindromul de rezistenţă la insulină.

Ulterior, organismul compensează prin producerea a mai multă insulină, dar niciodată nu este suficientă. Cu timpul, procesul de producere de insulină în exces poate distruge celulele beta, diminuând producţia de insulină.