Sursă foto: freepik.com
Cu siguranță în ultima vreme ai auzit vorbindu-se tot mai mult despre infecția cu HPV sau despre vaccinul care ajută la combaterea ei. Este important să te informezi cât mai bine înainte de a lua o decizie în privința oricărei vaccinări, așa că am decis să abordăm acest subiect pentru a veni în ajutorul tău.
Dacă îți dorești să afli mai multe detalii despre ce este acest vaccin și cui se adresează te invităm să citești în continuare!
Pentru început, haide să descoperim mai multe despre acest virus! Papilomavirusul uman, numit uzual HPV, reprezintă de fapt o familie de virusuri ce poate afecta atât pielea, cât și mucoasele. Există peste 200 de tipuri de HPV, iar unele dintre ele pot cauza infecții genitale sau chiar probleme de sănătate grave, precum cancerul de col uterin.
Acest virus se transmite prin contactul direct cu pielea sau mucoasele infectate, în special în timpul actului sexual. Deși majoritatea infecțiilor HPV nu îți vor provoca niciun fel de simptome și se vor vindeca de la sine, există și câteva tulpini mai agresive care pot duce la apariția negilor genitali sau pot crește riscul de dezvoltare a cancerelor de col uterin, rectale sau de la nivelul gâtului și gurii.
Una din modalitățile prin care te poți proteja de infecție este practicarea activităților sexuale protejate. Deși folosirea prezervativului nu îți va garanta o protecție de 100%, ea reduce semnificativ riscul de transmitere.
De asemenea, este esențial să faci periodic testul Papanicolau pentru a depista eventualele leziuni cât mai devreme.
Vaccinul anti-HPV este o metodă eficientă prin care te poți proteja împotriva anumitor tipuri de virus, mai ales a celor asociate cu cancerul.
Nu te îngrijora! Infecția cu HPV este una comună, majoritatea femeilor se întâlnesc măcar o dată în viață cu o tulpină a acestui virus, iar în cele mai multe cazuri sistemul tău imunitar va reuși să scape de acesta.
Însă dacă vrei să previi complicațiile și să reduci riscul de apariție a cancerului este important să te informezi cu privire la testare și vaccinare.
Iată câteva informații esențiale pe care trebuie să le știi despre vaccinul anti-HPV:
este o formă de imunizare care te poate proteja de cele 8 tulpini frecvente (16, 18, 31, 33, 35, 45, 52, 58) responsabile de apariția a până la 90% din cancerele de col
se administrează în 2 sau 3 doze, în funcție de vârstă și de tipul de vaccin
funcționează prin stimularea sistemului imun, ajutându-l să producă anticorpi care să lupte cu infecția
este important să urmezi aceleași recomandări de testare periodică ca și înainte de efectuarea vaccinului
sunt 3 tipuri disponibile pe piață la momentul actual, iar în România, în cadrul campaniei naționale de vaccinare începută în 2020, este folosit Gardasil 9
îl poți face chiar dacă ești deja infectată cu o tulpină HPV sau dacă prezinți modificări la testul Papanicolau, deoarece el te poate proteja împotriva tulpinilor cu care încă nu ai intrat în contact
nu poate vindeca infecția deja produsă și nici leziunile deja observabile la testul Papanicolau
deși eficient în prevenirea tipurilor de HPV cancerigene, nu protejează împotriva tuturor tulpinilor existente
nu protejează împotriva altor boli cu transmitere sexuală
Probabil te întrebi dacă acest vaccin ți se adresează ție sau copilului tău, dacă are contraindicații și când este momentul optim să te vaccinezi pentru a beneficia de o eficacitate sporită. Așadar, este important să știi că:
poate fi folosit atât pentru fete, cât și pentru băieți
are cea mai mare eficacitate cand este administrat la adolescenți și tineri
în România este inclus în Calendarul Național de Imunizare pentru fetele cu vârste cuprinse între 11 si 14 ani
deși efectele scad după vârsta de 18 ani, poate fi făcut și de tinerii de până în 26 de ani
pentru adulții între 27 si 45 ani nu este recomandat în toate situațiile
nu îl poți face dacă ești însărcinată sau dacă ești alergică la oricare din componentele sale
Este important să discuți cât mai deschis cu medicul tău despre acest virus și despre opțiunile de prevenție și vaccinare pe care le ai. Decide apoi să mergi la o clinica de ginecologie Timișoara unde vei găsi medici specialiști dispuși să îți ofere toate informațiile necesare despre beneficiile, dar și potențialele riscuri ale vaccinului. După analiza vârstei, a istoricului medical și a situației tale individuale, ei te vor ajuta să îți dai seama dacă acest vaccin îți este folositor și cum poți beneficia de el.