fondelizaavramoftalmologconsulto-1374238725

fondelizaavramoftalmologconsulto-1374238725
20 Iulie 2013
1288 accesări
30 comentarii

Ca orice alt organ şi ochii sunt predispuşi unor serii de afecţiuni care necesită controale medicale şi tratamente, uneori chiar de lungă durată.

Cel mai important, spun specialiştii este să avem grijă de vederea noastră şi să o adaptăm activităţilor zilnice pentru a evita problemele.

Protecţia în faţa calculatorului, absolut necesară

Chiar dacă nu avem probleme cu vederea, specialistul recomandă pe de o parte purtarea unor ochelari cu protecţie specială, fie lacrimi artificiale care să menţină ochii în formă.

„Protecţia în faţa calculatorului, a soarelui, a căldurii sau a frigului excesive sunt obligatorii pentru a ne feri ochii de afecţiunile oculare. În primul rând, trebuie reţinut că afectarea ochilor şi sindromul de ochi uscat se datorează unor disfuncţionalităţi ale filmului lacrimal, cel care menţine corneea umectată în permanenţă.

În cazul în care apar deficienţe cantitative şi calitative ale filmului lacrimal prin scăderea secreţiei sau evaporarea excesivă a acestuia apar simptome de disconfort ocular. În consecinţă, părţile anterioare ale ochiului suferă o iritaţie constantă, ajungând până la inflamaţie. Ochiul uscat se datorează deci, instabilităţii filmului lacrimal”, explică dr. Eliza Avram, medic primar oftalmologie.

Cauzele ochiului uscat

Lacrimile acoperă ochiul spălând praful şi diferitele secreţii, păstrând ochiul umed. Enzimele conţinute de către lacrimi pot neutraliza microbii care pătrund în ochi. Cauzele ochiului uscat sunt com-plexe deoarece există mai mulţi factori care pot favoriza acest sindrom:

- diverse boli ale pleoapelor;

- închiderea insuficientă a pleoapelor;

- purtare îndelungată şi neadecvată a lentilelor de contact;

- reducerea frecvenţei clipitului;

- secundar unor medicamente: antialergice, antidepresive, antiglaucomatoase, anticoncepţionale, analgezice, citostatice;

- diverse boli autoimune (artrita reumatoidă, lupus, sclerodermie), menopauza, traumatisme sau afecţiuni ale nervilor (Parkinson);

- climatul uscat, foarte cald cu praf şi vânt.

„Lacrimile“ artificiale, o soluţie eficientă

Deşi nu există un tratament care să vindece întru totul boala, ochiul uscat se tratează prin aplicarea de lacrimi artificiale ziua şi geluri lacrimale noaptea. Acestea ajută la diminuarea simptomelor de mâncărime şi uscăciune.

Când afecţiunea apare ca efect secundar al unui tratament medicamentos, simptomele vor dispărea odată cu întreruperea tratamentului respectiv.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

30 comentarii

15 octombrie
Eaukbu
Ebosko fewxps

augmentin order - generic augmentin 625mg buy generic synthroid for sale

9 octombrie
Wuyddc
Inemdk godcgx

cost betamethasone 20gm - betamethasone us order monobenzone without prescription

9 octombrie
Gmwzya
Qifnng dmhbxd

oral flagyl - metronidazole price buy cenforce generic

4 octombrie
Ciwgih
Ugobqm hteyvw

cost acticin - permethrin sale buy retin cream sale

30 septembrie
Qypaxg
Xyysys qqvtak

omnicef over the counter - clindamycin usa

29 septembrie
Olhaxd
Qbanom wtoooi

buy isotretinoin 40mg for sale - buy deltasone 40mg sale buy deltasone 10mg sale

24 septembrie
Geaham
Lpsypw vuyhmn

order artane for sale - trihexyphenidyl brand purchase emulgel online cheap

22 septembrie
Gkeash
Fksheb phzenf

cost periactin 4 mg - tizanidine uk tizanidine over the counter

18 septembrie
Bqqhcu
Wpquye gbpyui

purchase meloxicam pill - buy cheap generic meloxicam buy toradol without a prescription

17 septembrie
Chgopx
Orfdod vpdcji

baclofen pill - cheap baclofen 10mg cost feldene 20mg

123
Articol publicat de Andreea Năstase