Agresivitatea în sine nu este doar un comportament de rănire a celuilalt, ci şi o stare emoţională complexă

Agresivitatea adolescenţilor este o problemă care dă din ce în ce mai multe bătăi de cap. Tot mai mulţi părinţi se plâng că fiul sau fiica ajunsă la pubertate nu ascultă, nu învaţă, lipseşte de la şcoală, minte sau fuge de acasă. Răspunsul invariabil pe care-l primesc este că „aşa sunt adolescenţii, o să-i treacă!”. Dar dacă nu-i trece? Răzvrătirea adolescenţilor are la bază agresivitatea, subliniază psihologul Elena Ranga. „Agresivitatea în sine nu este doar un comportament de rănire a celuilalt, ci şi o stare emoţională complexă, o structură cognitivă specifică, cu o bază motivaţională puternică, ce antrenează întreaga viaţă psihică. În esenţa ei, agresivitatea are un rol vital în viaţa omului, reprezentând mecanismul principal prin care se realizează adaptarea la mediu. Are un rol de sprijin al evoluţiei psihice şi sociale, prin competitivitate şi dorinţa de depăşire a propriului statut, dar şi prin asigurarea apărării propriei vieţi şi a funcţionării psihice. Atât timp cât nu este scăpată de sub control, agresivitatea are o funcţie pozitivă”, a explicat psihologul. Adolescenţa este vârsta schimbărilor perpetue, a rupturilor multiple, este perioada de renegare a copilăriei şi căutare a statutului de adult. Este caracterizată de instabilitate emoţională. „Pentru copilul devenit adolescent, totul se schimbă: nu mai este copil şi adulţii îi cer să se poarte matur, dar este tratat ca un copil, în timp ce el îşi doreşte şi poate mai mult. Începe să cunoască lucruri despre care nu ştia nimic, iar sistemul său nervos încă imatur îl bombardează cu informaţii noi cu care nu ştie ce să facă. Toată dinamica unui adolescent oscilează între confuzie, instabilitate, nesiguranţă, imaginaţie şi contradicţie. Este momentul în care adolescen-tul se întreabă cine este şi care este locul său. Asta aduce cu sine multe frământări, multă neîncredere, nevoia de confirmare şi validare atât de la părinţi, cât şi de la mediul social, dar mai ales grupurile de aceeaşi vârstă. Adolescenţii cu o imagine de sine deficitară sunt mult mai vulnerabili la modul cum sunt percepuţi de ceilalţi, fiind foarte sensibili la respingere şi dezaprobare. Ei încearcă să ascundă această vulnerabilitate, creând imaginea publică a forţei şi detaşării, stimulând comportamentul agresiv”, a afirmat specialistul, referitor la perioada adolescenţei. De ce apare agresivitatea Dacă apare agresiunea este vorba despre o dereglare adaptativă, care afectează întreaga viaţă psihică, incapacitatea persoanei de gestionare a propriilor emoţii, gânduri şi acţiuni. „Agresivitatea manifestată în comportament este de multe ori o reacţie la dezechilibrele emoţionale resimţite, o modalitate de expresie a stării de anxietate, de suferinţă, a incapacităţii de identificare a soluţiilor eficiente pentru rezolvarea problemelor Adolescenţa fiind perioada când se structurează imaginea de sine, identitatea se conturează, individul resimte o mare insecuritate care de multe ori duce la reacţii şi trăiri încărcate de agresivitate. Cu cât adolescentul se cunoaşte şi se acceptă mai mult, fiind conştient de el, cu cât este mai capabil să îşi recunoască trăirile emoţionale fără a fi copleşit de acestea, cu atât mai mult el va putea să distingă modalităţile cele mai bune de a face faţă tumultului afectiv, discriminând reacţiile adecvate şi adaptate”, a adăugat psihologul. În această perioadă, atât adolescenţii, dar şi părinţii au nevoie de sprijin pentru a se înţelege corect şi pentru a putea gestiona eficient stările prin care trec. „Adolescenţii nu pot fi consiliaţi în absenţa părinţilor, pentru că fără ajutorul acestora copiii nu vor reuşi să îşi formeze corect identitatea de sine. Iar părinţii au nevoie să îşi cunoască copiii în procesul de creştere către viitori adulţi, ghidându-i eficient. Scopul în sine este ca adolescentul în formare adult să înveţe să îşi găsească modalităţi de a-şi duce viaţa în acord cu nevoile sale, adaptat la mediu într-un mod sănătos”, a concluzionat psihologul.