22 Mai 2018
1808 accesări
0 comentarii

De cele mai multe ori, burticile gravidelor sunt străbătute, pe verticală, de o linie închisă la culoare, numită de medici „linea nigra”. Atenţie! Nu vă speriaţi, pentru că această dungă este absolut normală spre finalul sarcinii şi trece la scurt timp după naşterea celui mic.

„Excesul de melatonină duce la pigmentarea pielii mai mult decât de obicei. Această schimbare o veţi observa în jurul areolelor mamare, dar şi pe burtică, între capul pieptului, trecând prin ombilic şi până la pubis. În concluzie, staţi liniştite, întrucât aceasta va trece de la sine imediat ce veţi naşte. În plus, nu este chiar atât de dizgraţioasă și nici deranjantă”, au precizat reprezentanţii BB Center din Constanţa.

De precizat că nu toate gravidele vor ajunge să aibă burta desenată, deoarece linea nigra apare la aproximativ două treimi dintre sarcini, iar cu cât fototipul pielii este mai scăzut (pielea este mai deschisă la culoare), cu atât linia mediană se colorează mai puţin. Reţineţi, însă că şi aceasta este supusă acţiunii razelor UV, astfel încât este indicat să folosiţi cremă cu protecţie cât mai mare pentru burtică. Acest lucru îl faceţi, în primul rând pentru a proteja bebeluşul, dar şi dacă vă doriţi ca linea nigra să nu devină mai vizibilă decât a lăsat-o natura.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU