Toate infecţiile intraspitaliceşti urmează un model epidemiologic de bază, care, dacă este înţeles şi recunoscut din timp, ajută la instaurarea unor măsuri eficiente de prevenire şi control al bolilor. Procesul epidemiologic nu poate fi declanşat în absenţa unei surse infecţioase. Ulterior, infecţia urmează moduri de transmitere predictibile pentru răspândirea într-o colectivitate.

Rezervorul infecţios poate proveni din mediul exterior: o sursă de apă contaminată, vizitatorii, pacienţii bolnavi sau purtătorii, personalul medical. Speciile patogene se pot răspândi de la un pacient la altul, prin intermediul mâinilor murdare. În alte cazuri, trans-miterea infecţiilor pe cale aeriană se poate realiza prin intermediul fragmentelor de spută (picăturile infecţioase sunt răspândite prin tuse sau strănut). Orice intervenţie chirurgicală, ce induce un stres considerabil pentru organismul bolnav, poate contribui la creşterea susceptibilităţii în faţa infecţiilor nosocomiale. Astfel, rolul acţiunilor de supraveghere şi control epidemiologic este de a identifica potenţialele pericole pentru sănătatea pacienţilor şi de a utiliza antisepticele şi dezinfectantele specifice. Deoarece infecţiile încrucişate (infecţii transmise de la un pacient la altul, prin intermediul mâinilor murdare) au o pondere considerabilă în rândul infecţiilor nosocomiale, igienizarea corectă a mâinilor (apă, săpun, dezinfectant cutanat) reprezintă cel mai eficient mijloc de prevenire a îmbolnăvirilor. În toate secţiile de terapie intensivă, precum şi în cadrul blocului operator, se recomandă utilizarea intensă a agenţilor de spălare a mâinilor ce conţin substanţe cu rol antiseptic. De asemenea, se recomandă utilizarea soluţiilor antiseptice pentru spălarea mâinilor, înainte şi după fiecare examinare clinică a unui pacient.

Măsuri de prevenţie

Câteva exemple de mijloace prin care personalul medical poate contribui la eforturile susţinute de limitare şi control al infecţiilor intraspitaliceşti sunt: respectarea cu stricteţe a măsurilor de igienă a mâinilor, înainte şi după fiecare contact cu un pacient; utilizarea dispozitivelor şi manevrelor invazive, doar acolo unde acestea sunt strict necesare, în funcţie de necesităţile clinice; îndepărtarea tuturor dispozitivelor invazive sau minim-invazive, atunci când acestea au devenit inutile din punct de vedere clinic. Alte măsuri de urmat pot fi: întreruperea antibioterapiei la momentul oportun; cunoaşterea amănunţită a patogenilor cu posibilitate de transmitere parenterală; instituirea unor măsuri prompte de izolare a pacienţilor infectaţi; evitarea unor greşeli de asepsie care se pot manifesta în timpul orelor de vizită la patul pacientului (exemplu: plasarea unor haine murdare în apropierea locului de inserţie a unor catetere intravasculare, lăsarea unor daruri sub formă de obiecte sau bani în pătuţul nou-născutului).

Izolarea infecţiilor nosocomiale

Deoarece o mare parte din infecţiile intraspitaliceşti sunt cauzate de utilizarea inadecvată a dispozitivelor medicale, programele educaţionale pentru însuşirea manevrelor în realizarea unor manevre chirurgicale, în condiţii aseptice, sunt deosebit de importante pentru diminuarea ratei îmbolnăvirilor intraspitaliceşti. Menţinerea unor deprinderi corecte de mânuire a instrumentarului medical este importantă. Folosirea precauţiilor speciale privind sângele şi fluidele corporale impun măsuri de protecţie ce trebuie respectate (halat, mănuşi, mască etc.). Personalul medical trebuie instruit adecvat, pentru a purta echipament de protecţie. Se recomandă utilizarea unor măsuri minime de protecţie. Ulterior, vor fi instaurate măsuri specifice, în funcţie de natura patogenului şi măsuri de izolare care să întrerupă posibilele căi de transmitere ale infecţiei (izolare specifică). Există şi cazuri speciale în care se utilizează protocoale suplimentare de izolare şi protecţie (pentru mamele şi nou-născuţii lor infectaţi).

Liliana Aciubotăriţei,
Director îngrijiri medicale, Euromaterna