Naşterea unui copil este cel mai important moment din viaţa unei femei. În cele mai multe cazuri, totul decurge normal, dar există şi situaţii în care viitoarele mămici pot prezenta diverse afecţiuni medicale, preexistente sarcinii sau induse de sarcină. Din păcate, acestea pot influenţa indicaţia şi atitudinea anestezică.
Potrivit dr. Decebal Peicu, medic specialist Anestezie Terapie Intensivă la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna”, în această categorie intră persoanele cu afecţiuni hematologice. Spre exemplu, Purpura Trombocitopenica Idiopatica este o afecţiune caracterizată prin prezenţa de anticorpi, împotriva membranei trombocitare.
„Cea mai frecventă complicaţie este hemoragia postpartum, care se corelează cu severitatea trombocitopeniei. Trombocitopenia este termenul medical folosit pentru numărul mic de trombocite, acestea fiind celule ale sângelui, care joacă un rol important în coagularea sângelui. Astfel, o valoare a trombocitelor peste 50.000/mm3 este considerată suficientă pentru a preveni sângerarea maternă excesivă, după naştere, indiferent că aceasta s-a produs pe cale naturală sau cezariană. În aceste condiţii, transfuzia de trombocite pentru a acoperi tehnica regională nu este recomandată, pentru că durata de viaţă a acelor trombocite este foarte scurtă, din cauza anticorpilor circulanţi”, a explicat medicul.
Aceştia au precizat că există multe medicamente care, dacă sunt folosite foarte des, pot interfera cu durata de viaţă sau cu funcţia trombocitelor (antiinflamatorii nesteroidiene, dipiridamol, heparină, penicilină etc). Dilema clinică ridicată de aspirină este dacă defectul calitativ plachetar se traduce într-un risc semnificativ de sângerare şi deci, de hematom spinal. În urma acestor situaţii, în prezent, nu există dovezi că anestezia epidurală ar fi contraindicată la pacientele sub tratament cu aspirină, în absenţa altor factori de risc (trombocitopenie, tulburări de coagulare, sindrom HELLP de alte cauze).
Apoi, există preeclampsia şi sindromul HELLP. Cadrele medicale constănţene susţin că preeclampsia este cea mai frecventă cauză de tromocitopenie în sarcină şi că aproximativ 34% din aceste paciente pot prezenta trombocite sub 150.000/mm3. Tocmai de aceea, medicii fac o serie de recomandări privind anestezia locală, în prezenţa disfuncţiilor plachetare sau a tulburărilor de coagulare. În primul rând, au adăugat specialiştii, acest tip de anestezie este contraindicată în prezenţa unei trombocitopenii marcate sau a coagulaţiei evidenţiate prin teste de coagulare.